Reda-l pe Cristos Craciunului tau-page-001

În preajma zilei de 25 decembrie, lumea întreagă e cuprinsă de o frenezie vecină cu nebunia: prea adesea uităm Cine e sufletul sărbătorii și luăm de bune surogatele. Mai știm să trăim Crăciunul cu Cristos?

Ne pregătim pentru un Crăciun cu Isus dacă:

  • facem curățenie generală în sufletul nostru, cu Spovadă serioasă, cu Liturghie, cu Împărtășanie, cu rugăciune, cu reculegere tihnită înaintea incomensurabilului mister al Întrupării, prin care (ce puțin atenți suntem la asta!) Dumnezeu cel sfânt vine în mijlocul nostru al celor atât de puțin sfinți, ca să ne iubească și să ne facă ai Lui, pe noi, cei care ne încăpățânăm să rămânem ai noștri și ai lumii;
  • punem la crescut drojdia cea care lucrează în taină, aceea prin care ne simplificăm după modelul lui Cristos, cel care se naște într-o iesle, neștiut de nimeni: lucrăm mai cu atenție la dezlipirea de noi înșine, de părerile noastre, de prejudecățile noastre, de micimea noastră sufletească prin care ne lăsăm infestați de narcisism, de perfecționism, de nevoia obsesivă de a controla totul și, în locul acestora, alegem să ne facem, asemenea lui, mici, tăcuți, vulnerabili, adică ne golim sufletul de „aluatul fariseilor” care suntem (cf. Mt 16,6), ca să-i facem loc să crească aluatului Iubirii;
  • chemăm invitații la ospățul în care ne dăruim mai înainte de toate pe noi înșine: timpul irosit cu preocupări inutile, toate hainele și mâncarea ce ne prisosesc nu ne aparțin, sunt furate de la Isus care trăiește pe stradă, de la Dumnezeu care n-are un colț de pâine, de la Pruncul fără părinți pe lume, de la Domnul săracilor care n-au cui să-și strige suferința, de la Cristos uitat de toți ai săi; iar dacă nu le înapoiem degrabă, „zadarnică este credința noastră” (cf. 1Cor 15,14), degeaba am postit și-am bolborosit o tonă de rugăciuni pioase.

Trăim ziua de 25 decembrie cu lumea și cu ultimele ei tendințe și discount-uri când:

  • alergăm bezmetici după cadouri, cozonaci, brazi, fripturi, băuturi, într-un maraton al nervilor, claxoanelor, înjurăturilor, cozilor, înghiontelilor, în care invocăm tot felul de alți dumnezei (cardul, îmbuibarea, grosolănia, individualismul);
  • ne însușim șabloane care ne garantează imaginea de oameni de succes („Anul ăsta facem Crăciunul în Tour Eiffel”), importanți („Mă întorc la birou pe 27, lucrăm la închiderea de an”), onorați de companii selecte („O să fie și CEO-ul nostru la petrecerea de Crăciun a companiei”);
  • facem daruri prețioase, sclipicioase, „de firmă”, care substituie neputința de a ne păsa cu adevărat de altceva decât de portofelul nostru și de masca pe care o purtăm ca să ne ascundem goliciunea din suflet, fobia de singurătate, groaza de a rămâne, cu sinceritate, față în față cu Dumnezeu (oglindă în care ne-am vedea cum suntem cu adevărat).

Bonus! Redă-l pe Cristos Crăciunului tău și El îți va reda bucuria vieții. A întregii tale vieți.

„Dacă vrei să ajungi la Dumnezeu prin mijloacele tale, la căpătul drumului, din nefericire, te vei întâlni pe tine. Dacă vrei să ajungi la El prin mijloacele Sale, tocmai pe tine, din fericire, nu te vei mai regăsi”. (Fer. Vladimir Ghika)

 Articol publicat în revista „Actualitatea creștină”, ediția de Crăciun, 2017

 

Exprimaţi-vă opinia