• 25 Aug 2016

“Am primit un apel telefonic din partea Papei Francisc care mi-a spus că a simțit efectul seismului și după ce s-a informat, a identificat zona afectată. De asemenea, a spus că s-a rugat în timpul celebrării Liturghiei pentru toți cei loviți de această calamitate”, a declarat episcopul de Rieti, Mons. Domenico Pompili, într-un interviu acordat canalului de știri TG2000 și televiziunii Tv2000, în timpul vizitei la locurile afectate de cutremurul de ieri noapte în care și-au pierdut viața 247 de persoane (bilanț provizoriu).


“Papa – a spus Mons. Pompili – și-a exprimat, de asemenea, apropierea față de noi toți, rugându-mă să transmit tuturor locuitorilor cuvintele sale de încurajare și alinare, subliniind că în aceste momente nu trebuie să ne fie teamă”.


“A a fost o dezlănțuire teribilă a naturii”, a mai spus episcopul de Rieti. “E mult moloz și prea multe cadavre de copii și adolescenți. Era o perioadă extrem de aglomerată din cauza vacanței de vară și numărul morților ar putea crește, din păcate”.

“Acum, totul devine complicat – a continuat mons. Pompili –  dar există mereu o cale pentru a ne ridica. Însă, caracterul acestor oameni este temperat de dificultățile și adversitățile vieții. Sper ca odată trecut acest moment inițial de confuzie, să putem găsi o cale de a reconstrui această comunitate”.

Traducere: ACC

Sursa:ilsismografo.blogspot.fr; e-communio.ro

Exprimaţi-vă opinia