Mitingul prieteniei între popoare de la Rimini (Italia) 19-25 august 2016: ”Tu ești un bine pentru mine” – RV


RV 19 aug 2016. ”Deschiderea față de ceilalți nu face mai sărac modul nostru de a vedea, ci ne ajută să recunoaștem adevărul și experiența celuilalt, chiar și când se ascunde în spatele unor atitudini și opțiuni pe care nu le împărtășim”: se citește în mesajul papei Francisc, semnat de cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, adresat participanților la Mitingul pentru Pietenie între Popoare, organizat de mișcarea bisericească Comuniune și Eliberare la Rimini, în Italia, între 19 și 25 august 2016 pe tema: ”Tu ești un bine pentru mine”.Ajunsă în acest an la cea de-a 37-a ediție, manifestarea își propune să ajute la a-l vedea pe celălalt într-un mod nou, nu tolerându-l doar pe cel diferit, ci întrezărind și pariind pe faptul că ”tu” ești și reprezinți o pozitivitate ultimă de care ”eu” am nevoie ca să trăiesc. Prin expoziții, spectacole, mese rotunde și mărturii, Mitingul 2016 prezintă povești de viață despre integrare și iertare, scoate în evidență urgențele timpului de față, dă glas protagoniștilor din domeniul culturii, tehnologiei și inovației, abordează munca și economia fără demonizări moralizatoare și ajută ca fragmente de istorie să se întâlnească față în față. ”Am dori”, susțin organizatorii pe site-ul manifestării, ”ca și acest Miting să facă să explodeze frumusețea unei pozitivități și a unei speranțe care să atragă libertatea fiecăruia și să trezească dorința unei schimbări pentru sine și pentru lume”.

Mesajul papal, trimis pe numele episcopului de Rimini, mons. Francesco Lambiasi, evidențiază tema curajoasă a întâlnirii, ”Tu ești un bine pentru mine”. Într-adevăr, se citește în Mesaj, ”este nevoie de curaj pentru a afirma acest fapt, în timp ce numeroase aspecte ale realității înconjurătoare par să conducă spre sensul contrar. De multe ori se cedează tentației de a se închide în orizontul restrâns al propriilor interese, astfel că ceilalți devin ceva superfluu, sau mai rău, un deranj, un obstacol. Dar acest lucru nu este conform cu natura noastră: încă din copilărie noi descoperim frumusețea legăturii între oameni, învățăm să-l întâlnim pe celălalt, recunoscându-l și respectându-l ca interlocutor și frate, pentru că este fiu al aceluiași Tată care este în ceruri. Individualismul, în schimb, îndepărtează de oameni, vede mai ales limitele și defectele lor, slăbind dorința și capacitatea unei conviețuiri în care fiecare să poată fi liber și fericit în compania celorlalți cu bogăția diversităților lor”.

”În fața amenințărilor la adresa păcii și securității popoarelor și națiunilor”, se mai citește în Mesajul papei Francisc semnat de cardinalul Parolin, ”suntem chemați să luăm act că mai întâi de toate nesiguranța existențială este cea care ne face să ne temem de celălalt, ca și cum ar fi antagonistul nostru care ne răpește spațiul vital și depășește frontierele pe care ni le-am construit. În fața schimbării de epocă în care toți suntem implicați, cine se poate gândi că se salvează de unul singur și prin puterile sale? Această prezumție stă la originea oricărui conflict dintre oameni. După exemplul Domnului Isus, creștinul cultivă întotdeauna o gândire deschisă față de celălalt, oricine ar fi acesta, pentru că nu consideră pe nimeni ca pierdut pentru totdeauna. Evanghelia ne oferă o imagine sugestivă pentru această atitudine: fiul rătăcit care duce porcii la păscut și tatăl care seară de seară iese în tindă ca să vadă dacă se întoarce acasă și speră, în ciuda tuturor și a toate. Cât de mult s-ar schimba lumea noastră dacă această speranță fără măsură ar deveni lentila cu care oamenii se privesc unii pe alții! Vameșul Zaheu și tâlharul cel bun pe cruce au fost priviți de Isus ca făpturi ale lui Dumnezeu nevoiașe de îmbrățișarea care mântuiește. Chiar Iuda, tocmai în timp ce îl trăda pe Isus adversarilor săi, a fost numit «prieten» de Isus”.

”Există un cuvânt pe care nu trebuie să obosim în a-l repeta și mai ales să-l mărturisim: dialogul. Vom descoperi că a ne deschide față de ceilalți nu face mai sărac modul nostru de a vedea, ci ne face mai bogați pentru că ne face să recunoaștem adevărul celuilalt, importanța experienței sale și contextul celor pe care le spune, chiar și când se ascunde în spatele unor atitudini și opțiuni pe care nu le împărtășim. O adevărată întâlnire implică claritatea propriei identități dar în același timp disponibilitatea de a se pune în pielea celuilalt pentru a înțelege, dincolo de cele vizibile, ceea ce frământă inima sa, ceea ce caută cu adevărat. În acest fel poate începe acel dialog care face să înainteze pe calea către noi sinteze care îl îmbogățesc și pe unul și pe celălalt. Aceasta este provocarea în fața căreia se află toți oamenii de bună voință”.

”Numeroasele tulburări în fața cărora ne simțim deseori martori neputincioși sunt, în realitate, un îndemn tainic la a regăsi bazele comuniunii între oameni pentru un nou început. În fața acestor lucruri, noi, discipolii lui Isus, ce contribuție putem da? Îndatorirea noastră coincide cu misiunea pentru care am fost aleși de Dumnezeu: este «vestirea Evangheliei, care astăzi mai mult ca oricând se traduce mai ales în a merge în întâmpinarea rănilor omului, ducând prezența tare și simplă a lui Isus, milostivirea sa mângâietoare și încurajatoare» (Papa Francisc, Discurs cu ocazia Premiului Carol cel Mare, 6 mai 2016).

Aceasta este urarea Sfântului Părinte, care încurajează participanții la Miting să acorde toată atenția mărturiei personale creative, în conștiința că ceea ce atrage, ceea ce cucerește și dezleagă din lanțuri nu este forța instrumentelor, ci blândețea tenace a iubirii milostive a Tatălui, pe care toți o pot primi de la izvorul de har pe care Dumnezeu îl oferă în sacramente, mai ales în Euharistie și Pocăință, pentru a o dărui apoi fraților lor. El îndeamnă la a continua în efortul de apropiere față de ceilalți, întrecându-se unii pe alții în a-i sluji cu bucurie, după învățătura pr. Giussani: «Privirea creștină vibrează într-un ritm care o face să preamărească tot binele care există în tot ceea ce se întâlnește, pentru că îl recunoaște părtaș la acel plan care va fi realizat pe deplin în veșnicie și care ne-a fost descoperit în Cristos» (L. GIUSSANI – S. ALBERTO J. PRADES, Generare tracce nella storia del mondo, Rizzoli, Milano 1998, p. 157).

(rv – A. Dancă)

Exprimaţi-vă opinia