12036933_10153045404925723_2797555126211580351_n26.09.2015, Philadelphia (Catholica) – Biserica de astăzi este chemară să promoveze între tineri un simț al responsabilității și un entuziasm pentru misiunea evanghelică, a spus Papa Francisc sâmbătă, 26 septembrie 2015, către un grup de preoți și persoane consacrate reunite în Catedrala Sfinții Petru și Paul din Philadelphia, pentru Sfânta Liturghie. Pontiful Roman a spus că este nevoie de creativitate pentru a-i inspira pe tineri în parohii și în școli „să aibă idealuri înalte, o generozitate a spiritului și iubire față de Cristos și Biserică”.

„Creăm spațiu pentru ei și îi ajutăm să își aducă propria lor contribuție? Să găsească modalități de împărtășire a entuziasmului și a darurilor lor cu comunitățile noastre, mai ales în acțiuni de caritate și grijă față de alții? Împărtășim bucuria și entuziasmul nostru în slujirea Domnului?” Papa a subliniat importanța la a-i inspira pe credincioși în misiunea lor de a răspândi Evanghelia în zilele noastre. „Una dintre marile provocări pentru Biserică în acest moment este să facă să crească în toți credincioșii simțul de responsabilitate personală în misiunea Bisericii și a-i face capabili să îndeplinească această responsabilitate ca discipoli misionari, ca ferment al Evangheliei în lumea noastră.”

„Aceasta cere creativitate pentru a ne adapta la schimbarea situațiilor, transmițând moștenirea trecutului, nu numai prin menținerea structurilor și instituțiilor, care sunt utile, cât mai ales deschizându-ne posibilităților pe care Duhul ne face să le descoperim și comunicând bucuria Evangheliei, în toate zilele și în toate fazele vieții noastre.” Liturghia de sâmbătă a fost primul eveniment major al vizitei Papei Francisc în Philadelphia. Vorbind despre istoria catedralei, Papa Francisc a spus că istoria Bisericii din Philadelphia nu este despre a construi ziduri, ci despre a le dărâma metaforic, ducând credința la ceilalți.

„Este istoria despre generații după generații de catolici implicați mergând la periferii și construind comunități de cult, educație, caritate și slujire față de societatea mai largă”. Această moștenire catolică se vede în diferitele sanctuare și parohii din întreg orașul și de cele două sute de ani de slujire din partea preoților, a persoanelor consacrate și a laicilor în îngrijirea săracilor, a imigranților, a bolnavilor și a prizonierilor, a spus Pontiful Roman. „Și se vede în sutele de școli în care călugării i-au învățat pe copii să citească și să scrie, să îl iubească pe Dumnezeu și pe aproapele și să contribuie ca buni cetățeni la viața societății nord-americane. Toate acestea sunt o mare moștenire pe care voi ați primit-o și pe care sunteți chemați să o îmbogățiți și să o transmiteți.”

Papa Francisc a vorbit despre Sf. Ecaterina Drexel, din Philadelphia, din secolul al XIX-lea, fondatoare a Surorilor Preasfântului Sacrament. A relatat o întâlnire pe care ea a avut-o cu Papa Leon al XIII-lea despre nevoie misiunilor, în care el a întrebat-o: „Și tu? Ce anume vei face?” „Acele cuvinte au schimbat viața Ecaterinei, pentru că i-au amintit că în fond fiecare creștin, bărbat sau femeie, în virtutea Botezului, a primit o misiune. Fiecare dintre noi trebuie să răspundă cum poate mai bine la chemarea Domnului pentru a edifica Trupul Său, Biserica.”

Papa Francisc a continuat reflectând asupra semnificației acestor cuvinte: „Și tu?” pentru preoți și persoane consacrate în misiune pentru răspândirea Evangheliei și construirea Bisericii. Așa cum aceste cuvinte au schimbat viața Ecaterinei Drexel, și cei responsabili cu tinerii trebuie să îi ajute să crească în dorința de a-l sluji pe Dumnezeu. De asemenea, a mai subliniat Pontiful, „este semnificativ că aceste cuvinte ale bătrânului Papă au fost adresate unei femei laice. Știm că viitorul Bisericii, într-o societate care se schimbă rapid, cere deja de acum o participare a laicilor mult mai activă. Biserica din Statele Unite a pus mereu o mare angajare în cateheză și în educație.”

„Provocarea noastră astăzi este să construim pe acele baze solide și să facem să crească un simț de colaborare și responsabilitate împărtășită în programarea viitorului parohiilor și instituțiilor noastre. Aceasta nu înseamnă a renunța la autoritatea spirituală care ne-a fost conferită; mai degrabă înseamnă a discerne și a valoriza cu înțelepciune darurile multiple pe care Duhul le revarsă asupra Bisericii. În mod deosebit, înseamnă a prețui contribuția imensă pe care femeile, laice și călugărițe, au dat-o și continuă să o dea în viața comunităților noastre.”

„Iubiți frați și surori, vă mulțumesc pentru modul în care fiecare dintre voi a răspuns la întrebarea lui Isus care a inspirat vocația voastră personală: ‘Și tu?’ Vă încurajez să reînnoiți bucuria, uimirea acelei prime întâlniri cu Isus să scoateți din acea bucurie fidelitate și forță reînnoite… În timpul acestor zile ale Întâlnirii Mondiale a Familiilor, vă cere în mod special să reflectați asupra slujirii noastre aduse familiilor, cuplurilor care se pregătesc pentru căsătorie și tinerilor noștri. Știu că în Bisericile particulare se face mult pentru a răspunde la necesitățile familiilor și a le susține în drumul lor de credință. Vă cer să vă rugați cu fervoare pentru ele, precum și pentru deciziile apropiatului Sinod despre familie.”

Exprimaţi-vă opinia