Iezuiti.ro, Societatea lui Isus Romania

Cu un discurs amplu, întrerupt de zeci de ori de aplauze, Papa Francisc s-a adresat vineri, 25 septembrie 2015, membrilor celei de-a 70-a Adunări Generale a Organizației Națiunilor Unite, printre care se afla și președintele României, Klaus Iohannis. Intervenția Suveranului Pontif la sediul ONU din New York a avut loc în contextul călătoriei sale apostolice în Statele Unite ale Americii, de la 22 la 27 septembrie, cu ocazia Întâlnirii mondiale a familiilor de la Philadelphia.

Pontiful a ajuns la sediul ONU în jurul orei locale 8.30, fiind întâmpinat de secretarul general, Ban Ki-moon, cu care a avut ulterior un colocviu privat. După salutul adresat staff-ului și personalului ONU, papa Francisc a avut o serie de întrevederi succesive cu președintele celei de-a 70-a Adunări Generale ONU, danezul Mogens Lykketoft, cu președintele precedentei Adunări Generale, ugandezul Kahamba Kutesa, și cu președintele prin rotație al Consiliului de Securitate ONU, rusul Vitaly Churkin.

În amplul său discurs prezentat în spaniolă de la tribuna ONU, Pontiful de origine argentiniană a elogiat rolul Națiunilor Unite în contextul crizelor internaționale, a subliniat împlinirea a 50 de ani de la vizita efectuată la sediul ONU de predecesorul său Paul al VI-lea și a menționat vizitele lui Ioan Paul al II-lea (1979 și 1995) și Benedict al XVI-lea (2008).

Papa Francisc, al patrulea pontif în vizită la ONU, a criticat în același timp mecanismele financiare internaționale, a pledat pentru ocrotirea mediului în contextul ”Agendei 2030 pentru dezvoltare sustenabilă” și a cerut garantarea libertății religioase a minorităților, în special a creștinilor afectați de conflictele armate. În același timp, Pontiful a susținut existența unui ”drept al mediului” și a manifestat susținerea sa pentru reușita Agendei 2030 și a Conferinței despre mediu de la Paris.

Mecanisme de limitare a puterii
Suveranul Pontif a subliniat că cei 70 de ani de activitate ai Organizației Națiunilor Unite, ”dincolo de ceea ce s-a realizat, dovedesc că reforma și adaptarea la timpuri sunt mereu necesare pe parcursul către obiectivul final, acela de a acorda tuturor țărilor, fără excepție, o participare și o influență reală și echitabilă în decizii. Necesitatea unei mai mari echități este valabilă în mod special pentru instituțiile cu o capacitate executivă efectivă, precum Consiliul de Securitate, Organismele financiare și grupurile sau mecanismele înființate în mod specific pentru a înfrunta crizele economice. Aceasta va ajuta la limitarea oricărei forme de abuz sau camătă, mai ales față de țările în curs de dezvoltare. Organizațiile internaționale trebuie să vegheze la dezvoltarea sustenabilă a țărilor și să evite supunerea sufocantă a acestor țări unor sisteme de credit care, departe de a promova progresul lor, supun populațiile la mecanisme de și mai mare sărăcie, exclusiune și dependență”.

Ocrotirea mediului și excluziunea socială
Pontiful a remarcat importanța dreptului în actualul context internațional pornind de la premisa că ”dreptatea este o cerință indispensabilă pentru realizarea idealului de fraternitate universală. În acest context, este oportun a aminti că limitarea puterii este o idee implicită a conceptului de drept. A da fiecăruia ceea ce este al său, după definiția clasică a dreptului, înseamnă că nici un individ sau grup uman nu se poate considera atotputernic ori autorizat să încalce demnitatea și drepturile altor persoane sau altor grupuri sociale. Distribuirea de fapt a puterii (politică, economică, militară, tehnologică, etc.) între o pluralitate de subiecți și crearea unui sistem juridic de reglementare a revendicărilor și intereselor, realizează limitarea puterii. Astăzi, panoramica internațională ne prezintă, cu toate acestea, multe false drepturi și, în același timp, ample sectoare fără protecție, victime mai degrabă ale unui exercițiu greșit al puterii: mediul natural și vasta lume a femeilor și bărbaților excluși. Sunt două sectoare strâns legate între ele, pe care relațiile politice și economice dominante le-au transformat în elemente fragile ale realității. De aceea, e necesar a afirma cu tărie drepturile lor, consolidând protecția mediului și punând capăt excluziunii”.

Existența unui ”drept al mediului”
”Mai întâi de toate, a spus papa Francisc, e necesar să se afirme că există un «drept al mediului» din două motive. În primul rând, ca ființe umane facem parte din mediu. Trăim în comuniune cu acesta, pentru că mediul însuși comportă limite etice pe care activitatea umană trebuie să le recunoască și să le respecte. Omul, chiar și când este înzestrat cu «capacități fără precedent» care «arată o particularitate care merge dincolo de domeniul fizic și biologic» (enc. Laudato si, 81), este în același timp o porțiune a acestui mediu. Are un trup format din elemente fizice, chimice și biologice, și poate supraviețui și se poate dezvolta dacă mediul ecologic îi este prielnic. Orice daună adusă mediului, de aceea, este o daună adusă umanității. În al doilea rând, pentru că fiecare creatură, mai ales ființele vii, are o valoare în sine, de existență, de viață, de frumusețe și de interdependență cu celelalte creaturi. Noi, creștinii, împreună cu celelalte religii monoteiste, credem că universul provine dintr-o decizie de iubire a Creatorului, care îi permite omului să se folosească în spirit de respect față de creație pentru binele semenilor săi și pentru slava Creatorului, fără să facă abuz și cu atât mai puțin fiind autorizat să o distrugă. Pentru toate credințele religioase, mediul este un bun fundamental (cf ibid., 81).

Papa Francisc a scos în evidență mai departe, cu o subliniere tipică magisteriului său, insuficiența abordării chestiunilor de mediu în mod izolat, acestea fiind în strânsă legătură cu existența zilnică a milioane de persoane. Mediul înconjurător aduce întotdeauna în atenție chestiunea exclusiunii sociale. ”Abuzul și distrugerea mediului – a afirmat Pontiful – sunt asociate, în același timp, cu un proces de excluziune imposibil de oprit. Într-adevăr, lăcomia egoistă de putere și de bunăstare materială conduce atât la a abuza de mijloacele materiale disponibile cât și la excluderea celor slabi și a celor mai puțin capabili, fie pentru faptul că au capacități diferite (purtători de handicap), fie pentru că sunt lipsiți de cunoștințele și instrumentele tehnice adecvate sau dispun de o insuficientă capacitate de decizie politică. Excluziunea economică și socială este o negare totală a fraternității umane și un atentat foarte grav pe planul drepturilor omului și al mediului. Cei mai săraci sunt cei care suferă mai mult aceste atentate din trei motive grave: sunt eliminați de societate, sunt în același timp obligați să trăiască din gunoaie și trebuie să sufere pe nedrept consecințele abuzului asupra mediului. Aceste fenomene constituie astăzi «cultura rebutului» atât de răspândită și atât de consolidată în mod inconștient”.

”Această situație dramatică de excluziune și inechitate, cu urmările ei evidente, mă fac să iau act, împreună cu întregul popor creștin, și de răspunderea mea gravă în această privință, drept care îmi înalț glasul, împreună cu toți cei care aspiră spre soluții urgente și eficace. Adoptarea «Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă» la Summit-ul mondial care începe chiar astăzi este un important semn de speranță. Nutresc încrederea că și la Conferința de la Paris despre schimbările climatice se va ajunge la acorduri fundamentale și efective”.

Dreptul cere o voință constantă și perpetuă
Cu toate acestea, angajamentele luate în mod solemn nu sunt suficiente, este nevoie de ”o voință constantă și permanentă”, după cum spune dictonul din vechime: ”iustitia est constans et perpetua voluntas ius suum cuique tribuendi”. Omenirea cere cu tărie de la toți guvernanții ”o voință efectivă, practică, constantă, făcută din pași concreți și măsuri imediate, pentru a prezerva și ameliora mediul natural și a învinge cât mai devreme fenomenul excluziunii sociale și economice, cu urmările lui triste de trafic cu ființe umane, comerțul cu organe și țesuturi umane, exploatarea sexuală a copiilor și fetițelor, munca de sclav, inclusiv prostituția, traficul de droguri și de arme, terorismul și criminalitatea internațională organizată. Proporțiile mari ale acestor situații și numărul atât de mare al vieților nevinovate afectate, încât trebuie să evităm orice ispită de a cădea într-un nominalism declamator cu efect liniștitor asupra conștiințelor. Trebuie să avem grijă ca instituțiile noastre să fie eficiente cu adevărat în combaterea tuturor acestor flageluri”. Pontiful a îndemnat responsabilii din domeniul politic și economic să nu piardă niciodată din vedere că acțiunea lor este cu adevărat eficientă ”numai când este înțeleasă ca o activitate de prudență, călăuzită de un concept peren de dreptate și care ține cont întotdeauna că, mai înainte și dincolo de planuri și programe, se află femei și bărbați în carne și oase, egali guvernanților, care trăiesc, luptă și suferă, și că de multe ori se văd obligați să trăiască în mizerie, privați de orice drept”.

Cei săraci, ajutați să devină protagoniști ai propriului destin
Dar pentru ca aceste persoane să scape de sărăcia extremă, e necesar să fie puși în condiția de a fi ei înșiși ”protagoniști demni ai propriului destin”: ”dezvoltarea umană integrală și exercițiul deplin al demnității umane nu pot fi impuse. Trebuie să fie construite și realizate de fiecare, de fiecare familie, în comuniune cu celelalte ființe umane și într-o justă relație cu toate mediile în care se dezvoltă socialitatea umană – prieteni, comunități, sate și comune, școli, întreprinderi și sindicate, provincii, națiuni, etc. Aceasta presupune și cere dreptul la instrucțiune – inclusiv pentru fetițe (excluse în unele locuri) – care se asigură în primul rând respectând și întărind dreptul primar al familiilor de a educa și dreptul Bisericilor și al celorlalte grupări sociale de a sprijini și colabora cu familiile în educația fiicelor și a fiilor lor. Educația astfel înțeleasă este baza pentru realizarea «Agendei 2030» și pentru asanarea mediului. La rândul lor, ”guvernanții trebuie să facă tot posibilul pentru ca toți să dispună de o bază minimă materială și spirituală pentru a face efectivă demnitatea lor și pentru a forma și menține o familie, care este celula primară a oricărei dezvoltări integrale. Acest minimum absolut, la nivel material are trei cuvinte: casa, munca și pământul; și unul singur la nivel spiritual: libertatea spiritului, care cuprinde libertatea religioasă, dreptul la educație și celelalte drepturi individuale”.

Pentru toate aceste motive, măsura și indicatorul cel mai simplu și potrivit al îndeplinirii noii «Agende» de dezvoltare va fi accesul efectiv, practic și imediat, pentru toți, la bunurile materiale și spirituale indispensabile: o locuință proprie, o muncă demnă și remunerată cum se cuvine, o alimentație adecvată și apă potabilă; libertate religioasă și, în general, libertatea spiritului și educația. În același timp, acești piloni ai dezvoltării umane integrale au un fundament comun, care este dreptul la viață și, într-un sens mai amplu, cel pe care am putea să-l numim dreptul la existență al înseși naturii umane”.

Ecologia mediului și ecologia umană
Pontiful a spus în cuvântul său la Națiunile Unite că ”împreună cu distrugerea a unei mari părți a biodiversității, criza ecologică poate pune în pericol existența însăși a speciei umane. Urmările nefaste ale unei proaste guvernări iresponsabile a economiei mondiale, condusă numai de ambiția de câștig și de putere, trebuie să constituie un apel la o reflecție severă despre om: «Omul nu se creează de unul singur. Este spirit și voință, dar și natură» (Benedict XVI, Discurs la Parlamentul R. F. Germania, 22 septembrie 2011; citat în enc. Laudato si, nr. 6). Creația se vede amenințată «acolo unde noi înșine suntem ultima instanță (…). Și risipa creației începe acolo unde nu mai recunoaștem nici o instanță deasupra noastră, dar ne vedem numai pe noi înșine» (idem, Întâlnirea cu Clerul diecezei de Bolzano-Bressanone, 6 august 2008, citat în ibid.). De aceea – a continuat papa Francisc – ocrotirea mediului și lupta împotriva exclusiunii sociale cer recunoașterea unei legi morale înscrisă în însăși natura umană, care cuprinde deosebirea naturală între bărbat și femeie și respectul absolut al vieții în toate fazele și dimensiunile ei. Fără recunoașterea unor limite etice naturale inviolabile și fără punerea imediată în practică a pilonilor dezvoltării umane integrale, idealul de «a salva viitoarele generații de flagelul războiului» (Carta Națiunilor Unite, Preambul) și de «a promova progresul social și un nivel de viață mai ridicat în cadrul unei libertăți mai mari» (ibid.), riscă să devină un miraj imposibil de ajuns sau, mai rău, cuvinte goale folosite ca pretext pentru tot felul de abuzuri și corupție sau pentru a promova o colonizare ideologică prin impunerea unor modele și stiluri de viață anormale, străine de identitatea popoarelor și, în cele din urmă, iresponsabile”.

Războiul, negare a drepturilor și agresiune asupra mediului
”Războiul este negarea tuturor drepturilor și o agresiune dramatică asupra mediului. Dacă se vrea o autentică dezvoltare umană integrală pentru toți oamenii, e necesar să continue fără încetare efortul de a evita războiul între națiuni și între popoare”. În această privință Pontiful a spus că este necesar să se asigure ”stăpânirea necontrastată a dreptului și recursul neîncetat la negocieri, la bunele oficii și la arbitraj, după cum propune Carta Națiunilor Unite, adevărată normă juridică fundamentală”. Aceasta arată, atât în Preambul cât și în primul articol, fundamentele construcției juridice internaționale: pacea, soluționarea pașnică a controverselor și dezvoltarea relațiilor amicale între națiuni. ”Într-un contrast puternic cu această normă – a subliniat papa Francisc – este tendința mereu prezentă a proliferării armelor, în special a celor de distrugere în masă, cum pot fi cele nucleare. O etică și un drept bazate pe amenințarea distrugerii reciproce – și, potențial, a întregii umanități – sunt contradictorii și constituie o fraudă față de întreaga construcție a Națiunilor Unite, care ar deveni «Națiunile unite de frică și neîncredere». Este necesar a se angaja pentru o lume fără arme nucleare, aplicând pe deplin Tratatul de non-proliferare, în literă și în spirit, spre o interzicere totală a acestor instrumente”. Papa Francisc a salutat pozitiv recentul acord în privința chestiunii nucleare într-o ”regiune sensibilă din Asia și Orientul Mijlociu”, dovadă a posibilităților bunei voințe politice și a dreptului, cultivate cu sinceritate, răbdare și constanță.

Persecuțiile anticreștine și antireligioase
”În acest sens, nu lipsesc dovezi grave ale urmărilor negative provocate de intervenții politice și militare necoordonate între membrii comunității internaționale. De aceea, deși doresc să nu fie nevoie, nu pot să nu reiterez apelurile mele repetate în ce privește situația dureroasă din întregul Orient Mijlociu, din nordul Africii și din alte țări africane, unde creștinii, alături de alte grupuri culturale sau etnice și de acea parte a membrilor religiei majoritare care nu acceptă să fie atinsă de ură și nebunie, au fost constrânși să fie martori la distrugerea locurilor lor de cult, a patrimoniului lor cultural și religios, a caselor și bunurilor lor, și au fost puși să aleagă între a fugi sau a plăti adeziunea la bine și la pace cu însăși viața lor sau cu sclavia. Aceste realități trebuie să constituie un serios apel la un examen de conștiință din partea celor răspunzători pentru conducerea afacerilor internaționale. Nu doar în cazurile de persecuție religioasă sau culturală, dar în orice situație de conflict, precum în Ucraina, Siria, Irak, Libia, Sudanul de Sud și în regiunea Marilor Lacuri, mai înainte de interesele de parte, chiar și legitime, se află chipuri concrete. În războaie și conflicte se află persoane, frații și surorile noastre, bărbați și femei, tineri și bătrâni, copii și fetițe care plâng, suferă și mor. Ființe umane care devin material de rebut în timp ce nu se face altceva decât să se enumere problemele, strategiile și discuțiile”.

Suveranul Pontif a făcut referință în discursul său la Scrisoarea trimisă în 9 august 2014 secretarului general ONU în care afirmă că ”înțelegerea cea mai elementară a demnității umane (obligă) Comunitatea internațională, în particular prin normele și mecanismele dreptului internațional, să facă tot posibilul pentru a opri și preveni ulterioare violențe sistematice asupra minorităților etnice și religioase” și pentru a oferi protecție populațiilor nevinovate.

Alte forme de conflict
În partea finală a discursului său, papa Francisc a menționat alte forme de stări conflictuale care deși ”nu sunt explicitate întotdeauna, comportă în tăcere moartea a milioane de persoane”. Dintre acestea, Pontiful a menționat traficul de droguri care, prin natura sa, este însoțit de traficul cu ființe umane, spălarea banilor, traficul de arme, exploatarea minorilor și alte forme de corupție. ”Corupție care a pătruns la diferite niveluri în viața socială, politică, militară, artistică și religioasă, dând naștere, în multe cazuri, la o structură paralelă care pune în pericol credibilitatea instituțiilor noastre”.

Dacă lumea contemporană, a spus papa Francisc la încheiere, experimentează o continuă ”fragmentare socială”, timpul de față îndeamnă generația actuală să aleagă acțiuni care să dea naștere unui nou dinamism în societate și care să aducă roade în importante și pozitive evenimente istorice. ”Nu ne putem permite să amânăm anumite «agende» pe mai târziu. Viitorul ne cere decizii critice și globale în fața conflictelor mondiale care măresc numărul celor excluși și al celor nevoiași”.

Sacralitatea vieții umane și a naturii create
Construcția ”casei comune a tuturor oamenilor trebuie să continue să se înalțe pe o justă înțelegere a fraternității universale și pe respectarea sacralității fiecărei vieți omenești, a fiecărui bărbat și a fiecărei femei, a celor săraci, a celor bătrâni, a copiilor, a celor bolnavi, a celor pe cale de a se naște, a șomerilor, a celor abandonați, a celor care sunt considerați buni de eliminat, pentru că sunt considerați nimic altceva decât numere dintr-o statistică sau alta. Casa comună a tuturor oamenilor trebuie să se construiască și pe înțelegerea unei anumite sacralități a naturii create”.

(rv – A. Dancă)