Ordinul iezuit în România

Publicatla 31 July 2015

piaristi
Primul contact al iezuitilor cu teritoriul Romaniei a avut loc in anul 1579. Ei au venit prin Polonia, fiind ceruti de principele Transilvaniei, Stefan Bathory. In urma acestui demers, au sosit unsprezece persoane si s-au stabilit la Cluj, dar nu in oras ci la Manastur, intr-o manastire parasita, deoarece calvinii, care conduceau orasul, nu le-au dat permisiunea de intrare; acolo, iezuitii au deschis o mica scoala. Abia in anul 1584, ei au putut sa patrunda in Cluj, stabilindu-se in centrul orasului, unde au intemeiat un colegiu care, cu timpul, a devenit academie si care se afla la originea Universitatii actuale.

In 1581, iezuitii au deschis o casa si la Alba Iulia (iar mai apoi, si scoala, in 1585), una la Oradea, in 1584 si una la Odorheiu Secuiesc, in 1593.

Activitatea pastorala a iezuitilor din Transilvania a avut in vedere, in special,  scolile si misiunile populare, iar prezenta lor a fost strans legata de profesiunea de credinta – catolica sau protestanta – a principilor Transilvaniei.

Prin activitatea lor catehetica, prin scoli, si prin colaborarea cu fortele politice catolice, iezuitii au rezistat din rasputeri tentativelor de calvinizare a romanilor.
In 1989, anul caderii regimului comunist, in Romania mai traiau sapte iezuiti: Parintele Puni (Provincial), Parintele Godo, si cinci frati, dintre care doi tineri.

Incepand din anul 1990, au venit din strainatate, trimisi de Parintele General, alti cativa iezuiti. In 1991 ei au deschis noviciatul de la Cluj si, mai apoi, case la Bucuresti, Deva, Iasi, Satu Mare. In prezent Regiunea Romana a iezuitilor are 17 membri si se ocupa cu dezvoltarea vietii culturale si spirituale a oamenilor, prin invatamant, exercitii si indrumare spirituala, prin impartirea Cuvantului Lui Dumnezeu; o mare importanta este acordata si dimensiunii sociale, printr-o angajare concreta in favoarea marginalizatilor.

P. Olivio Bosa, S.J., in Cuvant inainte la “Istoria iezuitilor” ed. Ars Longa (“Regina Pacis”nr.184)
_______________
Adrese utile:

Cluj-Napoca – Centrul spiritual Manresa – str. T. Arghezi nr.2
Bucuresti – Resedinta Claudianum – Aleea Zanelor nr.9A
Satu Mare – Casa Preasfânta Inimă a lui Isus – Str. Ioan Slavici nr.16

 

Exprimaţi-vă opinia