27.01.2015, Vatican (Catholica) – „Globalizarea indiferenţei” se află în inima Mesajului Papei Francisc pentru Postul Mare, în care îi îndeamnă pe credincioşi să lupte împotriva individualismului cu inimi milostive mai atente la nevoile celorlalţi. Isus este interesat de fiecare dintre noi, „iubirea Sa îl împiedică să fie indiferent faţă de ceea ce ni se întâmplă”, arată Pontiful în Mesajul său din 27 ianuarie 2015, spunând că atunci când trăim o viaţă sănătoasă şi confortabilă, adesea „uităm de ceilalţi”. papa botez

„Nu ne interesează problemele lor, suferinţele lor şi nedreptăţile pe care le îndură… inima noastră cade în indiferenţă”, a observat el, spunând că această „atitudine egoistă, de indiferenţă, a căpătat astăzi o dimensiune mondială, până acolo încât putem vorbi despre o globalizare a indiferenţei”. Mesajul Pontifului Roman, intitulat după pasajul biblic „Întăriţi-vă inimile” (Iacob 5,8), a fost dat înaintea începutului Postului Mare, din Miercurea Cenuşii, 18 februarie. Postul, se spune în Mesaj, este un timp de har în care întâlnim iubirea Domnului, care ne-a slujit mai întâi prin viaţa Sa şi prin spălarea picioarelor discipolilor înainte de pătimirea Sa, şi în cele din urmă prin moartea Sa jertfelnică pe cruce.

„Dumnezeu nu este indiferent faţă de lume, ci o iubeşte până acolo încât îl dă pe Fiul Său pentru mântuirea fiecărui om. În întruparea, în viaţa pământească, în moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu, se deschide definitiv poarta între Dumnezeu şi om, între cer şi pământ… Totuşi, lumea tinde să se închidă în ea însăşi şi să închidă acea poartă prin care Dumnezeu intră în lume şi lumea în El. Astfel… Biserica nu trebuie niciodată să fie uimită dacă este respinsă, strivită şi rănită.” Pontiful a propus trei paşi de meditat pentru reînnoire, pentru a nu deveni indiferenţi şi pentru a nu ne închide în noi înşine.

Primul pas priveşte Biserica, şi porneşte de la pasajul: „Dacă suferă un membru, toate membrele suferă împreună cu el” (1Cor 12,26). „Postul Mare este un timp propice pentru a ne lăsa slujiţi de Cristos şi astfel să devenim ca El. Acest lucru are loc atunci când ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi când primim Sacramentele, îndeosebi Euharistia. În ea devenim ceea ce primim: Trupul lui Cristos. În acest Trup acea indiferenţă care pare să capete aşa de des putere asupra inimilor noastre, nu are loc.” În comuniunea sfinţilor care este Biserica şi în participarea „la lucrurile sfinte nimeni nu posedă numai pentru sine, ci tot ceea ce are este pentru toţi. Şi pentru că suntem legaţi în Dumnezeu, putem face ceva şi pentru cei de departe, pentru cei la care numai cu puterile noastre nu am putea ajunge niciodată, deoarece cu ei şi pentru ei îl rugăm pe Dumnezeu pentru ca să ne deschidem cu toţii la lucrarea Sa de mântuire.”

Al doilea pas implică parohiile şi comunităţile, şi Papa porneşte de la versetul din Geneză 4,9 „Unde este fratele tău?” „Cele spuse pentru Biserica universală este necesar să le traducem în viaţa parohiilor şi comunităţilor. Se reuşeşte în aceste realităţi ecleziale să se experimenteze că facem parte dintr-un singur trup? Un trup care în acelaşi timp primeşte şi împărtăşeşte ceea ce Dumnezeu vrea să dăruiască? Un trup, care cunoaşte şi care se îngrijeşte de membrele sale mai slabe, sărace şi mici? Sau ne refugiem într-o iubire universală care se angajează departe în lume, dar îl uită pe Lazăr cel aşezat în faţa propriei noastre uşi închise?”

„Pentru a primi şi a face să rodească pe deplin ceea ce Dumnezeu ne dă trebuie să fie depăşite graniţele Bisericii în două direcţii. În primul rând, unindu-ne cu Biserica din cer în rugăciune. Atunci când Biserica pământească se roagă, se instaurează o comuniune de slujire reciprocă şi de bine care ajunge până în faţa lui Dumnezeu. Cu sfinţii care au găsit plinătatea lor în Dumnezeu, formăm parte din acea comuniune în care indiferenţa este învinsă de iubire… Pe de altă parte, fiecare comunitate creştină este chemată să treacă pragul care o pune în relaţie cu societatea care o înconjoară, cu săracii şi cei de departe. Biserica prin natura sa este misionară, nu concentrată asupra ei însăşi, ci trimisă la toţi oamenii… Iubiţi fraţi şi surori, ce mult doresc ca locurile în care se manifestă Biserica, parohiile noastre şi comunităţile noastre în mod deosebit, să devină insule de milostivire în mijlocul mării indiferenţei!”

În fine, al treilea pas în lupta împotriva indiferenţei ţine de fiecare credincios în parte, Papa Francisc îndemnând: „Întăriţi-vă inimile!” (Iacob 5,8). „Şi ca indivizi avem ispita indiferenţei. Suntem sătui de ştiri şi imagini tulburătoare care ne relatează suferinţa umană şi simţim în acelaşi timp toată incapacitatea noastră de a interveni. Ce este de făcut pentru a nu ne lăsa absorbiţi de acest vârtej de înspăimântare şi de neputinţă? În primul rând, putem să ne rugăm în comuniunea Bisericii pământeşti şi cereşti. Să nu neglijăm forţa rugăciunii a atâtora! Iniţiativa 24 de ore pentru Domnul, care doresc să se celebreze în toată Biserica, şi la nivel diecezan, în zilele de 13 şi 14 martie, vrea să dea exprimare acestei necesităţi a rugăciunii.”

„În al doilea rând, putem ajuta cu gesturi de caritate, ajungând atât la cei de aproape cât şi la cei de departe, graţie atâtor organisme de caritate ale Bisericii… Şi în al treilea rând, suferinţa celuilalt constituie o chemare la convertire, pentru că nevoia fratelui îmi aminteşte fragilitatea vieţii mele, dependenţa mea de Dumnezeu şi de fraţi. Dacă noi cerem cu umilinţă harul lui Dumnezeu şi acceptăm limitele posibilităţilor noastre, atunci ne vom încrede în posibilităţile infinite pe care le păstrează iubirea lui Dumnezeu. Şi vom putea rezista ispitei diabolice care ne face să credem că putem să ne mântuim şi să mântuim lumea singuri”, a spus Sfântul Părinte, îndemnându-ne ca în acest Post Mare să îl rugăm pe Cristos în: „Fă inima noastră asemenea cu Inima Ta” (Rugăciune din Litania la Preasfânta Inimă a lui Isus).

Exprimaţi-vă opinia