ȘCOALĂ PRACTICĂ DE DISCERNĂMÂNT

 

10. Când mergi din rău

în mai rău

PRIMA REGULĂ. Când mergi din rău în mai rău, mesagerul rău de obicei îți propune plăceri aparente, făcându-te să îți imaginezi plăceri și desfătări, pentru ca tu să persiști și să crești în sclavie. În schimb, mesagerul bun adoptă metoda opusă: te înțeapă și îți mustră conștiința, pentru a te face să înțelegi greșeala ta (ES nr. 314).

 

Uneori simți şi cunoşti că ești împins la rău de o forţă irezistibilă și îl faci fără libertate. Sf. Paul spunea: «Știu ce fac: nu săvârșesc ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc» (Rom 7,15.19). Și mai departe: «Să fie aduse mulţumiri lui Dumnezeu prin Isus Cristos, Domnul nostru», pentru că tocmai în acest punct fac experienţa lui Dumnezeu care mântuieşte (Rom 7,24-8,1). Această situaţie de conflict interior este locul cel mai profund al norocului omenesc: pierzania conştientă care se deschide mântuirii.

 

Oricare ar fi condiţia ta, rămâi mereu liber să consimţi la ceea ce simţi sau să dezaprobi; îţi rămâne întotdeauna posibilitatea și responsabilitatea de a spune: «Este rău, nu l-aş vrea şi îmi pare rău!». Și atunci când nu reuşeşti să-ţi stăpâneşti sentimentele, eşti cel puţin liber să ceri ajutor lui Dumnezeu. Însă, dacă vrei să-l obţii, cere-l cu credinţă, fiind sigur că-l vei obţine. Nu te mira dacă, în a înţelege şi a face binele, simţi dificultăţi care vin din obişnuinţa cu răul. Cere-i Domnului să te elibereze de ceea ce ştii că este rău şi să-ţi dea ceea ce întrevezi ca fiind bine (ES nr. 157).

 

Când faci răul cum îţi vorbeşte duşmanul şi cum îţi vorbeşte Dumnezeu? Dacă te laşi stăpânit de instinctele tale, sclav al lui «îmi place, nu-mi place», dacă nu cauţi să ieşi din egoismul tău, dacă eşti închis în tine însuţi fără interes pentru ceilalţi, când mergi din rău în mai rău, duşmanul îți vorbeşte ademenindu-te cu plăcerea. Dar este o plăcere aparentă, lăsându-te mai gol şi mai înfometat decât înainte. În schimb Dumnezeu vorbeşte cu remuşcarea, care este o părere de rău sau un disconfort interior, presimţire a dezastrului pe care ţi-l procuri cu însăşi mâinile tale şi de la care vrea să te îndepărteze: primul vrea să te împotmolească de tot, cel de-al doilea vrea să te scoată afară. Răul caută mereu să se înfăţişeze bine, dar pană la urmă se revelează mincinos: lasă o nemulţumire pe care încerci din greu s-o îndepărtezi sau s-o umpli cu alte plăceri. Duşmanul este un comunicator seducător: falsifică realitatea făcând-o să pară ca bine, iar binele ca rău. Plăcerea are întotdeauna aparenţa unui bine atrăgător.

 

Nu confunda plăcerea şi fericirea. Plăcerea înseamnă satisfacerea propriilor nevoi, cele ale corpului, dar și ale minţii şi ale inimii. Fericirea este satisfacţia care vine dintr-o relaţie: este deschidere, iubire pentru celălalt. Omul este sensibil la plăcere: a hranei, a sexului etc., dar este chemat să o trăiască în mod uman, ba chiar divin: nici o plăcere nu mulţumeşte pe deplin, pentru că omul este făcut pentru a iubi.

 

Plăcerea căutată pentru sine, în afara unei relaţii pozitive, produce frustrare, obişnuinţă, precum drogurile. Plăcerea sexului, căutat ca scop, este mormântul iubirii. Plăcerea, însă, nu este ceva diabolic, a făcut-o Dumnezeu; mâncarea și relația sexuală sunt necesare pentru întreţinerea şi transmiterea vieții. Mâncarea înseamnă și relaţie de iubire între cei ai casei și semn al comuniunii cu Dumnezeu în Euharistie. Iar sexualitatea nu este o simplă împerechere, ci un raport de iubire între bărbat şi femeie;  semn  al unirii dintre Dumnezeu şi Biserică în Cristos (Ef 5,32). Pentru a înţelege dacă ceea ce te atrage este frumos sau urât, dulce sau amar, bun sau rău, vezi mereu „ceea ce urmeaza după”: dacă produce bucurie şi după, e de la Dumnezeu, dacă produce remuşcare, e de la duşman. Binele îl plăteşti înainte şi te mulţumeşte mult; răul este oferit gratis, dar îl plăteşti după şi nu te mulţumeşte deloc.

 

Excesul de mâncare şi de alcool, infidelitatea față de partener, produc plăcere pe moment dar cu siguranţă nu dau fericire. Pe când Dumnezeu, prin remuşcări, dezvăluie răul din tine care rănește: acesta este medicamentul amar împotriva minciunii. Numai atunci când cineva ajunge să se învinovăţească pe sine poate să rupă lanţul răului. Este îngrijorător să vezi pe cineva care face răul fără a simți ruşine: este boala cea mai grea pe care o poate contracta. A se ruşina de propria prostie este ispăşirea purificatoare. Să distingi vinovăția de remuşcare. Sentimentele de vinovăţie, poate pentru că nu eşti ceea ce ai vrea sa fii, aduc blocaj şi moarte: redu-le la tăcere, dacă poţi. Remuşcarea, în schimb, pe care o ai pentru răul făcut, n-o redu la tăcere, ci ascult-o: este tristeţea care vine de la Dumnezeu şi duce la viaţă (cf. 2Cor 7, 8-10).                                                                                   

 

   (cf. textului lui Silvano Fausti – Prilej sau ispită)

ANALIZEAZĂ:

Întrebări pentru reflecţia personală:

 

  • „Nu săvârșesc ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc”: ai această impresie vis-a-vis de viața ta? Ce cale de ieșire vede Paul în această situație?
  • Rămâi cu adevărat liber mereu în a consimți sau a dezaproba ceea ce simți?
  • Când faci răul în ce fel îţi vorbeşte duşmanul şi în ce fel îţi vorbeşte Dumnezeu?
  • Cum deosebești plăcerea de fericire?
  • Cum deosebești sentimentele de remușcare de cele de vinovăție?

 

 

 MEDITEAZĂ:

Texte biblice de referinţă:

 

Gen 3: dezvăluie mecanismul răului ca bine aparent şi remuşcarea care urmează.

2 Cor 7,8-10: Paul contrapune tristeţea care vine de la Dumnezeu celei care vine de la duşman.

Mc 10,22: Tânărul bogat este trist pentru că nu a răspuns invitației Domnului.

 

 

 

OBSERVĂ:

În timpul săptămânii vezi la ce te împinge cel rău după ce ai săvârșit o faptă negativă și la ce te duce spiritul cel bun.

 

 

ROAGĂ-TE:

lui Dumnezeu să te ajute să deosebești  modul de a acționa al spiritului bun de cel al spiritul rău și cere curaj pt. a avea o poziție fermă pentru a alege binele.

 

———————————————————-

bunvest10

Exprimaţi-vă opinia