BUNA VESTIRE ÎNTR-O ISTORISIRE (2)

Publicatla 31 January 2013

BUNA VESTIRE ÎNTR-O ISTORISIRE:

AUTOBIOGRAFIA SF. IGNAȚIU (2)

 

 

5. Dar Domnul nostru îi reda sănătatea; se simţea bine, nu-l supăra nimic în rest, numai că nu se putea sprijini prea bine pe picior, fiind silit să rămână la pat. Fiindu-i mai bine şi fiind obişnuit să citească acele cărţi lumeşti şi mincinoase numite romane cavalereşti, ceru câteva pentru a-şi omorî timpul. Dar cum în acea casă nu se găseau asemenea cărţi, i-au adus Viaţa lui Cristos şi o carte cu vieţile sfinţilor în limba spaniolă.

6. Citea şi iar citea acele pagini şi, încetul cu încetul, îndrăgea ceea ce era scris în ele. Mai mult, când se oprea din citit, uneori zăbovea cugetând la ceea ce citise, alteori la lucrurile lumeşti la care obişnuia să se gândească mai înainte. Printre lucrurile deşarte care îi veneau în minte, era unul care punea o atât de mare stăpânire asupra inimii lui şi-l învăluia în aşa fel, încât stătea în visare două, trei sau patru ore fără să-şi dea seama. Îşi imagina ce ar face în slujba unei anumite doamne, mijloacele pe care le-ar folosi ca să cucerească ţara în care locuia ea, versurile, cuvintele pe care i le-ar spune, faptele de vitejie pe care le-ar săvârşi pentru ea. Era atât de mândru de toate astea, încât nu vedea că erau cu neputinţă de dus la îndeplinire, deoarece doamna aceea nu era o doamnă de o nobleţe oarecare; nu era nici contesă, nici ducesă, ci de un rang mult mai înalt.

7. Totuşi Domnul îl ajuta, adăugând la aceste gânduri altele, izvorâte din ceea ce citea. Astfel, citind viaţa Domnului nostru şi vieţile sfinţilor, se oprea să cugete şi să-şi spună: „Ce-ar fi dacă aş face şi eu ceea ce au făcut Sfântul Francisc şi Sfântul Dominic?”. Se gândea la multe altele care i se păreau bune  şi-şi propunea să facă lucruri aspre şi grele. Când îşi punea în gând toate acestea, găsea în el uşurinţa de a le înfăptui. Toate cugetările sale îl făceau să-şi spună: „Sfântul Dominic a făcut cutare lucru, deci trebuie să-l fac şi eu; Sfântul Francisc a făcut asta, deci trebuie s-o fac şi eu”. După ce stăruia un timp în aceste cugetări, îi reveneau în minte gândurile lumeşti pomenite mai sus; zăbovea şi asupra lor timp îndelungat. Aceste gânduri atât de diferite se perindară prin mintea lui pentru multă vreme. Rămânea îndelung asupra acelora care-i veneau mai întâi, fie că era vorba de faptele lumeşti de vitejie pe care dorea să le împlinească, fie de cele care se trezeau în închipuirea sa ca să le facă pentru Dumnezeu, până ce, obosit, le lăsa deoparte şi se îndeletnicea cu altceva.

8. Totuşi exista o mare diferenţă: când se gândea la lucrurile lumeşti simţea o mare plăcere, dar când, obosit, le lăsa deoparte, se simţea gol şi nemulţumit; dimpotrivă, când se gândea să meargă desculţ la Ierusalim, să mănânce numai ierburi şi să facă tot felul de pocăinţe aspre pe care văzuse că le făcuseră sfinţii, nu numai că era consolat în timp ce stăruia asupra lor , dar şi după ce le lăsa deoparte rămânea mulţumit şi bucuros. Însă nu-şi dădu seama de aceasta şi nici nu se opri să cântărească această diferenţă până în ziua în care i se deschiseră puţin ochii  şi rămase uimit de această deosebire, oprindu-se să cugete asupra ei. A priceput din cele ce le trăise că anumite gânduri îl lăsau trist, altele îl umpleau de bucurie şi şi-a dat seama puţin câte puţin de deosebirea spiritelor  care se frământau în el: spiritul diavolului şi cel al lui Dumnezeu .

Aceasta a fost prima cugetare asupra lucrurilor lui Dumnezeu, iar, mai târziu, când a făcut exerciţiile, de aici lua lumină în ceea ce priveşte deosebirea dintre spirite.

9. Întrucât dobândise multă lumină în urma acestor lecturi, s-a gândit mai serios la viaţa sa trecută şi la deosebita nevoie ce o avea de a face pocăinţă  pentru ea. Atunci a simţit dorinţa de a-i imita pe sfinţi fără a fi preocupat de nimic altceva decât de hotărârea de a face, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, ceea ce făcuseră ei. Mai mult, singura lui dorinţă era, aşa cum am spus , să meargă la Ierusalim imediat după vindecare, impunându-şi toate mortificările şi renunţările pe care un suflet generos şi înflăcărat de Dumnezeu obişnuieşte să le dorească.

 

Întrebări pe marginea Istorisirii Pelerinului, nn. 5-9:

 

1

 

Puterea GANDURILOR ,  imaginației și marilor dorințe în viața noastra

 

Ignaţiu nefiind ocupat de angajamente exterioare are mult timp liber la dispoziţie. Acest timp î-l umple cu lectura, în primul rand cu lectura romanelor cavalereşti, precum era obişnuit în viaţa sa până acum. Doar din cauza lipsei unor astfel de lecturi – este costrans să citească cele doua lecturi spirituale “Viaţa lui Cristos” şi “Viaţa sfinţilor”.

In urma citirii celor 2 lecturi începe să-şi imagineze, pe de o parte viaţa dedicată slujirii lui Dzeu, pe de altă parte, fiind în slujba unei anumite doamne (dupa obiceiul acestor timpuri). Doamna, precum rezultă din context, fiind probabil infanta sau sora unui rege spaniol sau portugez (nu se stie precis cine a fost aceasta doamna, decat ca era de un rang mai înalt decât ducesă sau contesă)

 

Concluzia

Importanţa motivaţiei puternice ( MARILOR DORINTE ) în tot ce facem în viaţa noastră.

Cum se naşte sau cum poate fi creată sau întărită această motivaţia ?

NU este vorba de o realitate spontană, sau necondiţionată sau genetic moştenită. Este o realitate, care se naşte sau produce în noi în urmă unor eforturi concrete personale. Unul dintre angajemente în această direcţie poate fi lectura spirituală (nu doar Evanghelia, ci şi exemplul sfinţilor). Citind se creează între noi şi cei despre care citim o legătură, o încurajare, o inspiraţia de a-i urma (nişte exemple concrete din viaţa lor  –  dacă sf. Dominic, Francisc, au făcut cutare lucru – deci trebuie să-l fac şi eu).    Din aceste lecturi şi cugetări de fapt porneste scânteia convertirii lui Ignaţiu. Acum începe să cunoască altă viaţa – tocmai prin exemplul concret al sfinţilor, care au ajuns la desăvârsire. Sf. Carol Boromeu spunea: ori de câte ori citesc viaţa sfinţilor se aprinde în mine o mare dorinţa de a-i imita.

 

Cu ce ne hrănim (incluziv – la nivelul lecturi) – asta şi devenim.

Daca ne hrănim cu poveşti, fabule din seriale, telenovele (de ex. avalanşa celor sud-americane), – vrând nevrând – vom funcţiona după criteriile şi modele de viaţa lansate acolo ( de multe ori fără să ne dăm seama de influentă lor chiar şi la subconştientul nostru.

 

 

2        [ Exerciţii Spirituale nr 32 ]

 

(…) în mine există trei feluri de gânduri, şi anume, unul al meu propriu, care se vine din libertatea şi voinţa mea şi altele două, care vin din afară, unul care vine de la spiritul cel bun, iar celălalt de la cel rău.

 

Difernţa dintre cele doua gânduri nu priveşte doar sursa (originea  – de unde vin, ci mai ales încotro ne duc şi ce stări şi trăiri provoacă în noi, anume ori – stare pozitivă de consolare, bucurie, mulţumire, sau – contrară acesteia, anume dezolare, tristeţe, deznadejde etc.

 

Dar aici important este nu doar conţinutul acestor stări sau trăiri, ci şi factorul timpului.

Deoarece, până un anumit timp influenţa şi efecte celor doua spirite poate fi asemănătoare, anume amandouă pot aduce (pănă un anumit moment dat) – o stare pozitivă. Diferenţa se observă doar cu trecerea timpului. ( Dupa roadele îi veţi recunoaşte ).

 

In exemplul nostru cu Ignaţiu (AA, nr. 8) când se gândea la lucrurile lumeşti simţea o mare plăcere, dar când, obosit, le lăsa deoparte, se simţea gol şi nemulţumit.

 

Aşadar aceste ganduri îi aduc mulţumire şi bucurie dar numai atunci când aceste ganduri sunt prezente (până la moment când în imaginaţia este alimentată de ele).

 

“Ori, când, obosit, le lăsa deoparte, starea de mulţumire dispare şi Ignaţiu se simţea gol şi nemulţumit. “

 

Spre deosebire, când se gândea la lucrurile spirituale (urmând exemplul sfinţilor) această bucurie şi consolare este prezentă nu doar în timpul insuşi al cugetării, ci starea de consolare se pastrează şi prelungeşte pentru o perioadă mai lunga.

 

NB.

 

Atunci Ignaţiu descoperă – cu ajutorul harului – aceasta deferenţa, deosebire dintre cele doua realităţi – una legata cu cele lumeşti şi vremelnice (care – ATENŢIA – sunt şi ele în stare să aduc o consolare, dar doar atunci când ne alimentăm în timp prezent de aceste conţinuturi), ori cele spirituale ne hranesc NU doar atunci cand ne alimentam de ele, ci ne lasă în continuare o stare de mulţumire şi consolare şi după ce am oprit cugetarea.

 

Concluzie

Intrebarea – dacă am observat în viaţa mea – legătura şi strictă dependenţa dintre gânduri şi sentimente/stări/ trăiri emoţionale (spirituale).

De multe ori starea mea psihologică sau spirituală (de bucurie, multumire, consolare) NU este provocată sau alimentată prin cele 5 simturi, ci tocmai GÂNDIREA (cugetarea) este responsabilă pentru apariţia şi existenţa acestor stări. (Gândirea pozitivă – provoacă starea pozitivă, gândul negativ – provoacă starea negativă de tristeţe, nemulţumire, deznadejde, etc.).

 

 

 

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

 

Ioan 20, 24-31

24 Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, care se numea „Geamănul”, nu era cu ei când a venit Isus. 25 Aşadar, ceilalţi discipoli i-au spus: „L-am văzut pe Domnul!” Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”. 26 După opt zile, discipolii lui erau iarăşi înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis: „Pace vouă!” 27 Apoi i-a spus lui Toma: „Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios”. 28 Toma a răspuns şi i-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” 29 Isus i-a spus: „Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut”.

 

30 Isus a mai făcut înaintea discipolilor şi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. 31 Acestea însă au fost scrise ca să credeţiIsus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui.

Exprimaţi-vă opinia