1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

slon bianca

CAP vi – UNIVERSITATEA DIN PARIS. SĂRĂCIA (Autobiografia Sf. Ignațiu, 73-76) (februarie 1528 – aprilie 1535)   73. Plecă aşadar spre Paris, singur, pe jos, şi ajunse acolo prin luna februarie. După socotelile mele, era prin 1527 sau 1528.   Ceea ce-mi permite să aflu datele evenimentelor, chiar şi ale celor de dinainte, este faptul […]

clip_image001

Zi de reculegere pentru familii Pe tema: „Deschideţi izvorul vieţii pe care îl purtaţi in voi” “Este datoria părinţilor de a crea în cadrul familiei acea atmosferă însufleţită de iubire şi pietate către Dumnezeu şi aproapele, care să favorizeze educarea completă a copiilor, atât în sens social cât şi personal. Familia este prima şcoală a […]

clip_image0n02

Zi de reculegere pentru persoane consacrate Cu tema: „A privi lumea cu inima lui Dumnezeu” „Impresia aceluia care îşi îndreaptă privirea asupra abisului de nepătruns, dintr-o înălţime amețitoare, este aceea pe care o trăiesc şi eu atunci când privirea mea încearcă să pătrundă misterioasele cuvinte ale lui Isus:  Fericiţi cei curaţi cu inima” ( Mt. […]

per cm01

EXERCIŢII SPIRITUALE PENTRU LAICI ŞI PERSOANE CONSACRATE        Într-un context de mare linişte exterioară şi interioară, prin meditaţii şi interiorizarea Cuvântului lui Dumnezeu şi cu ajutorul unui îndrumător spiritual, poţi să dobândeşti, prin har, o adâncă purificare a inimii şi a minţii care îţi va permite o mai mare cunoaştere şi o mai profundă […]

Publication2

Ex. Spirituale pentru preoţii greco-catolici La lumina liniilor pastorale ale Sf. Părinte de luni, 11 noiembrie, ora 18:00  până joi, 14 noiembrie ora 14:00     Înscrierile se fac la pr. Anton Crişan < pr_anton@yahoo.com > Exerciţiile spirituale vor fi ţinute de pr. Olivo sj   Vă aşteptăm! Iezuiţii din Cluj