1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

afis logodnici amin

Centrul Spiritual Manresa anunţă   Reculegere pentru logodnici şi cupluri care se gândesc la căsătorie cu tema: Creaţi pentru a fi un singur trup – misterul iubirii conjugale   Reculegerea începe vineri, 28 martie, orele 18, se încheie duminică, 30 martie, orele 14 şi va fi condusă de pr. Henryk. Pentru înscrieri şi informaţii suplimentare […]

liceu

Centrul Spiritual Manresa anunță   Reculegere pentru elevii liceului Greco-Catolic – Cluj cu tema:  Internetul: O energie explozivă în mâinile tinerilor. Cum folosim potenţialul lui?   Reculegerea va avea loc marţi, 25 martie între orele 9.00-16.00 şi va fi condusă de pr. Olivo sj. Vă aşteptăm cu drag!  Iezuiţii din Cluj

manastur 1

Centrul Spiritual Manresa organizează   Zi de reculegere pentru grupul parohial al Bisericii Greco-Catolice din Mănăştur I             cu tema: Experienţa compasiunii prin luminarea conştiinţei           Compasiunea nu este doar un sentiment, ci o forţă care dă viaţă; este iubirea lui Dumnezeu pentru om, este atitudinea Domnului […]

foto signis

Între 25 și 27 februarie, Roma a fost gazda Congresului Mondial SIGNIS (Asociația Catolică Mondială pentru Comunicare) sub egida “Crearea de imagini pentru noile generații – Media pentru o Cultură a Păcii”. La acest eveniment am luat parte în calitate de Vicepreședinte al Asociației SIGNIS – Romania, alături de cei peste 300 de participanți veniți […]

bunvest 7

ȘCOALĂ PRACTICĂ DE DISCERNĂMÂNT   7. Exercițiul examinării particulare   Examinarea particulară făcută de două ori pe zi: Primul timp: dimineaţa, la trezire, îţi propui să te păzeşti cu grijă de acel păcat anume sau de acel defect pe care vrei să-l îndrepţi. Al doilea: la jumătatea zilei, cere-i lui Dumnezeu harul de a-ţi aminti […]