1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

Constituția apostolică ”Veritatis gaudium” cu privire la universitățile și facultățile bisericești

29 Ian 2018 Sala de presă a Sfântului Scaun a publicat astăzi constituția apostolică ”Veritatis gaudium” a papei Francisc cu privire la universitățile și facultățile bisericești. ”Bucuria adevărului («veritatis gaudium») exprimă dorința arzătoare care face neliniștită inima oricărui om până când nu întâlnește, nu locuiește și nu împărtășește cu toți oamenii Lumina lui Dumnezeu”, …

Fără alai, fără discursuri

28 Ian 2018 4067 0 Predica Preasfinției Sale P. S. Mihai Frățilă, episcopul greco-catolic de București la înmormântarea istoricului NEAGU DJUVARA Catedrala greco-catolică din București, 28 ianuarie 2018   Îndoliată familie, întristată adunare, Dacă Dumnezeu ar fi un personaj lumesc, cu toții ne-am repezi, nu-i așa, să-i intrăm în grații… Poate de aceea fariseul din […]

Rugăciunea lui Neagu Djuvara

28 Ian 2018 „Doamne, cu ce aș putea asemui clipa aceea a mea, când mă rugam în acel colț de biserică veche, cu martori doar lumânările tremurânde. Și te-am rugat să mă ierți, Și am plâns, și ai venit o clipă de mi-ai poruncit  –  o clipă, dar o clipă fără seamăn, o clipă atât […]

  În spiritul coresponsabilităţii în misiunea Bisericii, Acţiunea Catolică îşi trăieşte vocaţia în strânsă legătură cu păstorii. De aceea, asociaţia noastră urmăreşte să ofere periodic propriilor asistenţi spirituali ocazii de întâlnire, de reflecţie comună şi de împărtăşire fraternă, la care sunt invitaţi să participe şi alţi păstori ce îndeplinesc diferite misiuni, precum şi seminarişti. În […]

Luni, 29 ianuarie 2018, papa Francisc a celebrat Sf. Liturghie în capela Casei Sf. Marta din Cetatea Vaticanului. 29/01/2018 13:38 ACȚIUNE: RV 29 ian 2018. ”Nu există o adevărată umilință fără umilire, fără înjosire”: susține papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată în cursul dimineții de luni, 29 ianuarie a.c., în capela Casei Sf. Marta […]