1. În 1540 este întemeiată Societatea lui Isus

Ca să-l slujească numai pe Domnul şi Biserica, în ascultare faţă de Suveranul Pontif, pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi binele sufletelor în viaţa şi învăţătura creştină prin: orice fel de slujire a cuvântului, Exerciţii Spirituale, consolare spirituală a credincioşilor, muncă de înpăcare, şi fapte de caritate, fără a primi nici o răsplată, în toate avându-l pe Dumnezeu dinaintea ochilor mai presus de orice.

2. Apărarea şi răspândirea credinţei

"Să nu se simtă Dumnzeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat."
Lucian Blaga

Exerciţii spirituale şi reculegeri; pastorală parohială; grupuri de spiritualitate şi reflecţie biblică; însoţire spirituală; formare de formatori în spiritualitate ignaţiană.

3. Fapte de caritate

"Imposibilul. Acesta ni se cere. Altminteri nu încape nici scăpare, nici ieşire, nici beatitudine. (Şi nici liniştea măruntă.)"
Nicolae Steinhardt

Asistenţa refugiaţilor şi promovarea drepturilor acestora; asistenţa şi reintegrarea copiilor străzii; asistenţa şi formarea copiilor şi adolescenţilor dez-instituţionalizaţi; ajutorarea familiilor defavorizate; însoţirea persoanelor cu probleme de alcoolism.

4. Binele sufletelor

"Iartă-mă şi ajută-mă
şi spală-mi ochiul
şi întoarce-mă cu faţa
spre invizibilul răsărit din lucruri."
Nichita Stănescu

Organizarea şi găzduire de conferinţe, colocvii şi simpozioane; cineforum; bibliotecă; tabere de creaţie şi creativitate; teatru.

1545/ Isabel Roser și-a pronunțat voturile de iezuită alături de  Lucrezia di Brandine și Francisca Cruyllas în prezența sfântului Ignațiu în Biserica St. Maria della Strada din Roma.

Info SJ – Decembrie 2012

24 decembrie 2012

Pentru a citi primul număr al știrilor Regiunii Independente a Societății lui Isus din România, puteți descărca de mai jos materialul în limba dorită. Crăciun fericit și un An Nou binecuvântat !       Infosj-1-română   Infosj-1-english

1567/ La doar treizeci și cinci de ani de la înființarea Societății lui Isus, primii misionari iezuiți au ajuns la Cartagena, în Columbia de astăzi, fiind trimiși de către Sfântul Francisc Borgia la cererea Împăratului Filip al II-lea.

1549/Sfântul Francisc Xaveriu a fost numit Superiorul recent întemeiatei Provincii din India.

1577/ A murit la Roma Juan de Polanco, secretar al Societății lui Isus și prieten drag sfântului Ignațiu.