CALEA UCENICULUI (23)

Publicatla 18 January 2021

Meditație săptămânală la Claudianum, Aleea Zânelor 9A, în fiecare joi de la 19.30

FIE CĂ DOARME, FIE CĂ SE SCOALĂ, NOAPTE ŞI ZI,

      SĂMÂNŢA RĂSARE ŞI CREŞTE (Mc 4,26-29)

26 Şi spunea: „Aşa este împărăţia lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânţa în pământ şi,

27 fie că doarme, fie că se scoală, noapte şi zi, sămânţa răsare şi creşte, nici el nu ştie cum.

28 Pământul dă rod de la sine mai întâi paiul, apoi spicul, apoi bobul plin de grâu în spic.

29 Iar când rodul s-a copt, trimite îndată secera pentru că a venit timpul secerişului”.

Mesajul în context

Fie că doarme, fie că se scoală, noapte şi zi, sămânţa răsare şi creşte”. Nu acţiunea omului produce Împărăţia, ci însăşi puterea lui Dumnezeu, ascunsă în sămânţă.

Atâtea îngrijorări ale noastre pentru a face binele, nu doar că nu-şi au rostul, dar sunt de-a dreptul dăunătoare. Aşa cum răul are în sine propria moarte şi se ucide, la fel binele are în sine propria viaţă şi creşte de la sine, fără să poată fi oprit.

Isus scoate în evidenţă contrastul dintre inactivitatea noastră şi acţiunea lui Dumnezeu. Eficacitatea evanghelică este opusul eficienţei mondene.

Lui Isus i se spune să acţioneze înainte de a fi prea târziu: este momentul să acţioneze urgent şi cu hotărâre, ca să nu se piardă rodul ostenelilor sale. Dar Isus le răspunde că iarba nu creşte dacă tragi de ea. Procedând aşa, doar o smulgi. Viaţa are ritmul ei şi nu poate fi grăbită fără a-i dăuna. Odată aruncată, sămânţa creşte de la sine, cu calmul unui râu care se îndreaptă spre mare. „În zadar vă sculaţi dis-de-dimineaţă şi vă culcaţi târziu” (Ps 127,2).

Împărăţia lui Dumnezeu este a lui Dumnezeu. Prin urmare, omul nu poate nici să o zidească, nici să o împiedice. Omul poate numai să o întârzie.

„Nu vă temeţi, staţi şi veţi vedea mântuirea Domnului pe care el v-o va da astăzi” (Ex 14,13 urm.), spune Moise poporului speriat, vazând duşmanii care veneau din spate. Mântuirea noastră stă în a ne îndrepta spre Dumnezeu; într-o abandonare plină de încredere (Is 30,5). El este acela care ne salvează, unicul Domn a tot şi a toate. Credinciosul ştie asta şi rămâne liniştit. Nelegiuitul, în schimb, se agită ca o revarsăre a apelor şi  noroiului (Is 57,20).

            Isus a semănat Cuvântul şi el însuşi este sămânţa lui Dumnezeu aruncată pe câmpul istoriei. Nu o activitate ulterioară şi exterioară o face să crească. Are nevoie numai de pasivitate: un pământ curat care s-o primească, o răbdare plină de încredere care să aştepte.

            Ucenicul ştie că viaţa lui este un câmp semănat şi nu trebuie să se joace pe el (omul estetic), nici să-l calce în picioare pentru alte scopuri (omul etic) şi nici să construiască pe el opere sacre (omul religios). Pământul este fecund în puterea seminţei pe care o conţine deja. Şi în aşteptarea secerişului, se roagă „Marana thà; vino, Doamne!”. El crede în Domnul care spune: „Aşa cum ploaia şi zăpada coboară din ceruri şi nu se întorc acolo fără să ude pământul şi să-l facă să rodească … la fel va fi și cuvântul meu (Is 55,10 urm).

Cine nu are răbdarea înţeleaptă a ţăranului, distruge cu două mâini ceea ce face cu una.

Exerciţiu

 

  1. Intru în rugăciune, aşa cum s-a arătat în Introducere.
  1. Mă reculeg luând aminte la locul descris: Isus înconjurat de cei Doisprezece şi de cei care-l întreabă despre cele ascultate şi care primesc răspuns.
  1. Cer ceea ce vreau: să fiu printre cei care stau cu el, îl întreabă, lăsându-se interogaţi şi convertiţi de Cuvântul lui. Îi cer să fiu printre cei cărora li s-a dat împărăţia lui Dumnezeu.
  1. Îl privesc pe Isus şi ascult cuvintele sale, observând cum le împlineşte în propria sa viaţă. Iau aminte la felul în care Cuvântul şi Împărăţia sa lucrează deja astăzi în inima noastră şi, de asemenea, în lumea întreagă.

De notat:

a dormi grâu
noapte recoltă
dă rod de la sine seceră

Pasaje utile:

– Ps 119; 126; 127;

– Evr 4,12 urm.;

– 1Tes 2,13;

– 2Pt 3,9-15.

23

Exprimaţi-vă opinia