Slujiri laicale înrădăcinate în Botez

Publicatla 13 January 2021

12.01.2021, Iași (Catholica) – Cine ar trece cu o lectură rapidă și superficială motu proprio Spiritus Domini, cu care Papa Francisc modifică din Codul de Drept Canonic can. 230 § 1, aproape că nu și-ar da seama de schimbarea introdusă și mai ales de repercusiunile pe care le va avea în viața Bisericii în domeniul slujirilor liturgice. De fapt, în dispoziția din canon este pur și simplu scos cuvântul inițial Viri [persoanele de sex masculin]. Așadar noua formulare afirmă: „Laicii, care au vârsta și calitățile stabilite prin decret de Conferința Episcopală, pot să fie admiși în mod stabil, prin ritul liturgic stabilit, la slujirile de lectori și de acoliți”. Aceasta implică faptul că cele două slujiri instituite sunt deschise acum oricărui laic, bărbat sau femeie. Așadar dispare rezervarea exclusivă pentru bărbați a slujirilor ecleziale citate mai sus.

Deja în timpul pontificatului Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, Consiliul Pontifical pentru Interpretarea Textelor Legislative, răspunzând la un dubium cu privire la paragraful 2 al aceluiași canon, a precizat că între funcțiunile pe care laicii, bărbați și femei, pot să le asume prin mandat temporar, în afară de cea de lector, citată în mod explicit, este și slujirea la altar (11 iulie 1992). Mai recent a fost modificată rubrica de la Liturghia „in Cena Domini” din Joia Sfântă lărgind posibilitatea spălării picioarelor la persoane alese dintre toți membri poporului lui Dumnezeu, deci la bărbați și femei, pentru a se raporta mai bine la semnificația gestului făcut de Isus, care are o însemnătate universală deoarece exprimă caritatea sa care îi îmbrățișează pe toți (Congregația pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, Decret In Missa in Cena Domini, 6 ianuarie 2016).

Așadar, decizia Papei Francisc este în linia unei dezvoltări armonioase cu magisteriul predecesorilor săi, Sfântul Papă Paul al VI-lea și Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea. Primul, în motu proprio Ministeria quaedam (15 august 1972), a reînnoit disciplina referitoare la ordinele minore distingând funcțiile proprii ale Preoției de alte slujiri ecleziale, chiar cu caracter liturgic. De fapt, expresia ordine minore este înlocuită de slujiri și pentru conferirea lor nu se va mai folosi termenul hirotonire, ci instituire. În sfârșit se afirmă că slujitorii instituiți nu sunt și nu trebuie să fie considerați clerici, ci laici în toată regula. Se intră în starea clericală numai cu diaconatul.

În acest mod, scrie Sfântul Papă Paul al VI-lea „se va evidenția mai bine și distincția între clerici și laici, între ceea ce este propriu și rezervat clericilor și ceea ce poate să fie încredințat credincioșilor laici; astfel va apare mai clar raportul lor reciproc, deoarece preoția comună a credincioșilor și preoția ministerială sau ierarhică, deși diferă în mod esențial și nu numai în grad, totuși sunt rânduite una pentru cealaltă, deoarece și una și cealaltă, fiecare în modul său propriu, sunt părtașe de unica preoție a lui Cristos” (Ministeria quaedad). Apare clară voința Papei de a distinge preoția ministerială a preoților și Episcopilor, întemeiată pe Sacramentul Preoției, de cea a credincioșilor, care își are izvorul său în Sacramentul Botezului și în același timp de a arăta relația lor în participarea la unica preoție a lui Cristos și în slujirea comună adusă Bisericii, Trupul său. Nu trebuie să înșele faptul că lectoratul și acolitatul trebuie să fie exercitate în mod obligatoriu pentru o perioadă corespunzătoare de timp de candidații la Preoție: ei desfășoară aceste slujiri ca laici, în virtutea preoției lor baptismale, nu ca anticipare a funcțiunilor de viitori preoți.

În linia Sfântului Papă Paul al VI-lea este Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, mai ales în exortația apostolică post-sinodală Christifideles laici (30 decembrie 1988). De fapt, în ea citim: „Misiunea mântuitoare a Bisericii este actualizată nu numai de miniștri în virtutea Sacramentului Preoției, dar și de toți credincioșii laici: de fapt, aceștia, în virtutea condiției lor baptismale și a chemării lor specifice, în măsura proprie fiecăruia, participă la misiunea preoțească, profetică și împărătească a lui Cristos. De aceea, păstorii trebuie să recunoască și să promoveze ministerele, misiunile și funcțiile credincioșilor laici, care își au fundamentul lor sacramental în Botez și în Mir și, pentru mulți dintre ei, în Căsătorie” (nr. 23).

Pe această înrădăcinare baptismală se revine de mai multe ori: „Este necesar așadar, în primul rând, ca păstorii, în recunoașterea și în conferirea diferitelor slujiri, funcții și funcțiuni credincioșilor laici, să aibă grija maximă de a-i instrui cu privire la rădăcina baptismală a acestor misiuni”. În același timp se reafirmă că unitatea de misiune a Bisericii, la care participă toți cei botezați, nu trebuie să ignore „diversitatea esențială de slujire a păstorilor, înrădăcinată în Sacramentul Preoției, față de celelalte slujiri, funcții și funcțiuni ecleziale, care sunt înrădăcinate în Sacramentul Botezului și al Mirului”. Tocmai pentru aceasta „diferitele slujiri, funcții și funcțiuni pe care credincioșii laici le pot desfășura în mod legitim în liturgie, în transmiterea credinței și în structurile pastorale ale Bisericii, vor trebui să fie exercitate în conformitate cu vocația lor laicală specifică, diferită de cea a slujitorilor sacri” (ibidem).

Așadar, cu motu proprio Spiritus Domini, Papa Francisc duce la maturizare un proces început în 1972 de Sfântul Papă Paul al VI-lea. Ar fi greșit să se reducă noua disciplină introdusă la simplă „promovare” a femeii, al cărei rol Biserica trebuie să îl recunoască tot mai mult și în locurile unde sunt luate deciziile importante (cf. Papa Francisc, exortația apostolică Evangelii gaudium, nr. 103), sau ca o primă deschidere la admiterea ei la prezbiterat, pentru care a existat deja o pronunțare magisterială cu caracter definitiv (cf. Papa Ioan Paul al II-lea, scrisoarea apostolică Ordinatio sacerdotalis; cf. Papa Francisc, exortația apostolică Evangelii gaudium, nr. 104), sau la diaconat, încă obiect de studiu al unei Comisii stabilite.

Este vorba propriu-zis de o recunoaștere a laicatului și a rolului său în Biserică, în direcția declericalizării unei ministerialități care, între altele, nu poate să fie înțeleasă și exercitată numai în domeniul liturgiei. De fapt, slujirea lectorului nu se exercită numai în proclamarea pericopelor non-evanghelice în celebrare, ci și în vestirea Cuvântului lui Dumnezeu pentru ca să încolțească și să aducă rod în inima oamenilor. Acolitul nu este instituit numai pentru slujirea la altar, ci și pentru a mărturisi o iubire sinceră față de trupul mistic al lui Cristos și în special față de cei slabi și cei bolnavi. Este vorba de a desfășura o misiune eclezială în acele realități deschise la evanghelizare pe care Sfântul Papă Paul al VI-lea le-a indicat drept teren al activității laicale: „Iubirea, familia, educația copiilor și a adolescenților, munca profesională, suferința” (Sfântul Papă Paul al VI-lea, exortația apostolică Evangelii nuntiandi, nr. 70).

În plus, este eliminată o posibilă ambiguitate rămasă în punerea în practică a lui Ministeria quaedam, aceea a unei ministerialități care părea să meargă pe două șine paralele; pe de o parte, slujirile lectorului și acolitului, instituite cu ritual corespunzător, rezervate numai bărbaților, valabile pentru toată Biserica latină, obligatorii pentru cel care trebuie să acceadă la diaconat și/sau la prezbiterat și, pe de altă parte, alte slujiri, deschise și femeilor și legate de anumite exigențe ale Bisericilor locale, pentru care nu se specifică ritul liturgic pentru conferire. Acum apare în mod mai evident caracterul laical al ministerialității, întemeiate pe Botez, destinate slujirii ecleziale în rodnică reciprocitate cu slujirea primită prin hirotonire. Și candidații la Preoție vor găsi satisfacție: în exercitarea slujirilor lectoratului și acolitatului, alături de alți bărbați și femei, vor experimenta slujirea eclezială și drumul lor spre ordinele sacre nu ca o posesie progresivă de puteri care se adună una cu alta, ci ca împărtășire a misiunii întregului popor al lui Dumnezeu în care fiecare, răspunzând cu generozitate la propria vocație, se recunoaște ca slujitor al lui Cristos și al fraților. Motu proprio al Papei Francisc ne ajută să înțelegem mai bine structura ministerială a Bisericii, care are ca scop realizarea misiunii încredințate de Cristos apostolilor în vederea vestirii și a darului mântuirii pentru realizarea planului lui Dumnezeu, „care vrea ca toți oamenii să se mântuiască și să ajungă la cunoașterea adevărului” (1Tim 2,4).

Tocmai pentru slujirea comună adusă poporului lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii, în Biserică se schițează diferite slujiri, diferite daruri ale Duhului, părtașe de munus profetică, preoțească și regească a lui Cristos. Unele sunt esențiale pentru viața Bisericii: înrădăcinate în Sacramentul Preoției, configurează lui Cristos slujitor (diaconat) sau lui Cristos cap care se oferă în Euharistie (episcopat, prezbiterat). Altele, care aparțin structurii ministeriale esențiale a Bisericii, întemeiate pe Sacramentele Botezului și Mirului, sunt promovate de Duhul Sfânt în moduri diferite de-a lungul secolelor, pentru ca Biserica, scrutând semnele timpurilor, să poată îndeplini misiunea sa ascultând de nevoile unui drum care are loc în istorie. (material L’Osservatore Romano, semnat de Angelo Lameri, de la Universitatea Pontificală Lateran; tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)

Sursa: Ercis.ro

Exprimaţi-vă opinia