Pakocs Károly (Carei, 17 noiembrie 1892 – București [Popești-Leordeni], 23 octombrie 1966). Preot romano-catolic, poet, scriitor.

A urmat studii de teologie la Institutul Teologic Central din Budapesta, în 1915 a fost sfințit ca preot. Tot atunci a început să lucreze la Episcopia sătmăreană în diferite funcții administrative. Din 1926 a devenit director de cabinet, apoi din 1937 canonic. Este membru în Erdélyi Irodalmi Társaság (Societatea Literară din Transilvania), fondatorul și vicepreședintele Academiei Catolice a Transilvaniei.

În 1939 autoritățile române l-au acuzat de uneltire contra statului. S-a refugiat în Ungaria, apoi după cel de-al doilea Dictat de la Viena s-a întors la Satu Mare. În 1940 a fost distins cu Coroana Corvin. A fost unul dintre candidații guvernului maghiar la Episcopia sătmăreană eliberată după demisia forțată a lui Fiedler István, și deputat revocat. În octombrie 1941 administratorul apostolic al Diecezei Satu Mare, Márton Áron, l-a numit substitut general. După ocuparea scaunului episcopal, din 1942 a devenit substitutul episcopului sătmărean, Scheffler János.

A fost arestat în decembrie 1949, fiind eliberat la 15 octombrie 1950. Începând cu 1951 a fost profesor la seminarul teologic din Alba Iulia, apoi din 1956 la cel din Iași. În 1957 a fost arestat din nou. Ca urmare a eliberării sale din 1963, a activat la București. În 1964 cu permisiunea guvernului a participat la a treia ședință a celui de-al doilea Conciliu al Vaticanului, iar papa Paul al VI-lea în data de 21 noiembrie l-a primit într-o audiență privată. În 1966 cu ocazia unei vizite turistice la Budapesta, a fost reținut timp de trei zile la ambasada română, unde a fost agresat, astfel încât din cauza leziunilor a murit chiar după întoarcere.

Exprimaţi-vă opinia