31 iulie

La începutul lunii, Ignaţiu s-a dus să se odihnească la „Vie”. Oboseală extremă, suferinţe intolerabile… A venit momentul să-şi întâlnească prietenii: Diego Hoces, „primul care a murit”, Jean Codure, tocmai după voturile de la San Paolo Fuori le Mura, Petru Favre la întoarcerea din toate călătoriile sale şi Francisc Xaveriu în faţa Chinei?…

În aceste ultime zile, a revenit la Santa Maria della Strada şi s-a pus la dispoziţia doctorului.

Ieri seară, joi, s-a mai întreţinut despre afacerile curente ca în fiecare zi. Pe urmă, l-a rugat pe Jean de Polanco să se ducă la Papă ca să-i ceară binecuvântarea pentru agonizanţi. Dar medicul nu era neliniştit şi Polanco a remarcat că a mai rămas o importantă corespondenţă de trimis de urgenţă. Corespondenţa! Însoțitorii!…

           – Bine. Faceţi cum vreţi. Mă încredinţez vouă. Şi a rămas singur.

Spre miezul nopţii, fratele care locuia în camera vecină aude:

           – Dumnezeul meu!

Pe urmă, linişte.

În dimineaţa de 31, cineva intră în cameră. Intrase în agonie. Polanco se precipită spre reşedinţa Papei. Când revine cu binecuvântarea, Íñigo este mort.

Mii de confraţi, împrăştiaţi „pretutindeni în lume”, vor afla încetul cu încetul vestea, anunţată de Polanco: a plecat „fără să ne cheme ca să ne dea binecuvântarea sa, fără să ne indice succesorul, fără să fi dat ultima formă Constituţiilor, fără nici unul din acele gesturi solemne pe care slujitorii lui Dumnezeu au obiceiul să-l îndeplinească… A murit în chipul cel mai banal din lume”.

 

(Fragment din J-C. Dhôtel, Cine ești tu, Ignațiu de Loyola? Ed. Surorilor Lauretane, Baia-Mare 2015)

 

Bucuria unui om simplu

‚Seneca spune că săracii râd cel mai bine fiindcă nu au nimic care să-i tulbure. Experienţa confirmă acest lucru la cerşetorii obişnuiţi: cine nu s-ar uita decât la mulţumirea lor ar crede că trăiesc mai veseli şi mai mulţumiţi decât marii negustori, decât prinţii şi celelalte personaje de vază. Însă dacă aceasta e adevărat pentru săracii fără de voie, atunci ce să spunem despre cei săracii de bunăvoie?…Mai presus de toate, această sărăcie predispune spre mângâierile dumnezeieşti care se revarsă cu atât mai mult asupra slujitorilor lui Dumnezeu cu cât acestora le lipsesc mai mult bunurile şi comforturile pământeşti, mai ales dacă ei ştiu să se lase împliniţi de Isus Cristos, întrucât el le suplineşte pe toate şi ţine locul la toate. ’

Ignaţiu de Loyola, Scrisoare adresată preoţilor şi fraţilor din Padova, 7 august 1547

 

 

 

Documentar: Cameretele Sf. Ignațiu din Roma, acolo unde și-a petrecut ultima parte a vieții

https://www.youtube.com/watch?v=QvGO9ZiHMQw&feature=youtu.be

[i] Hevenesi 2.I, – FN I 663-664 n. 234. – Const [815].

Exprimaţi-vă opinia