Rugăciunea oferirii zilei

Preasfântă Inimă a lui Isus, eu îți ofer

prin mijlocirea Inimii Neprihănite a Mariei,

Mama Bisericii, în unire cu jertfa euharistică,

rugăciunile și munca, bucuriile și suferințele acestei zile:

pentru iertarea păcatelor, pentru mântuirea tuturor oamenilor,

prin harul Spiritului Sfânt, spre slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin.

 

Prin rugăciunea de consacrare

Creștinii se angajează să trăiască într-un mod mult mai conștient și responsabil Botezul lor, pentru ca Isus să domnească cu Inima sa iubitoare în viețile și familiile lor.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                             

Privește, Doamne, spre instituțiile civile, astfel încât acestea să fie preocupate în primul rând de familie, acordându-i o recunoaștere deplină și sprijin adecvat, încurajând întemeierea și dezvolarea unor familii solide și pașnice, care au grijă de educația copiilor lor și de situațiile de slăbiciune.

Intenția de rugăciune a Sfântului Părinte Papa Francisc pentru luna iulie 

Pentru familiile noastre: Să ne rugăm ca familiile de astăzi să fie însoțite cu dragoste, respect și sfaturi bune.

O, Sfânta Familie din Nazaret a lui Isus, Iosif și Maria, fă ca la școala ta să învățăm să creăm relații autentice bazate pe respect și slujire reciprocă, devenind capabili să le trăim chiar și în contexte mai largi: în lumea muncii și în societatea civilă.

Ajută-ne să conștientizăm din ce în ce mai mult frumusețea, importanța și valoarea familiei, mica Biserică, sanctuarul vieții, celula fundamentală a societății. Mijlocește pentru lumea noastră, adesea tentată și ghidată de logici individualiste și egoiste. O lume care pierde frumusețea legăturilor stabile, a angajamentelor față de oameni, al ajutorului necondiționat, al asumării unor responsabilități în favoarea altora, în spirit de gratuitate și dăruire de sine.

 Binecuvântează toate familiille din lume, astfel încât ele să mărturisească  bucuria iubirii, care, venind din interior, dovedește valoarea ideilor și al experiențelor. Iubirea arată comoara descoperită și vrednică de a fi împărtășită. Amin. Aleluia!

Intenția de rugăciune a Episcopilor

ROAGĂ-TE LINIȘTEI

Dumnezeu a creat chiar tăcerea.

Tăcerea „rezonează” în univers.

„Există un timp pentru a tăcea și un timp pentru a vorbi …” (Eclesiastul 3,7).

Rugăciunea „crește” în noi în timp ce crește tăcerea.

Tăcerea este plinătatea.

Tăcerea este limbajul misterului.

Nu există adorație fără tăcere.

 

Tăcerea este revelație.

Tăcerea este limbajul adâncurilor.

Cele mai secrete realități sunt încredințate tăcerii.

 Tăcerea este limbajul iubirii.

 Este felul ales de Dumnezeu ca să bată la ușa ta.

dar este și modul tău de a-I deschide.

 

Apropierea lui Dumnezeu este tăcută.

Lumina din inteior este o explozie de tăcere.

  „… Totul este scris în spațiile albe dintre un cuvânt și altul: altceva nu contează…”.

Ce e mai important, ce e mai bun, se spune în intervalele dintre un cuvânt și altul.

 De aceea, roagă-te ÎN tăcere.

 Roagă-te CU tăcere.

 Roagă-te PENTRU tăcere.

Tăcerea reprezintă cel mai frumos rit, cea mai grandioasă liturghie.

 Acesta este elementul esențial: în interiorul nostru.

Prin urmare, locul de întâlnire nu este afară, ci în noi.

 

  (din învățăturile Papei Paul al VI-lea)

Exprimaţi-vă opinia