pr. Adolfo Nicolas

20.05.2020, Roma (Catholica) – Spiritualitate profundă, spirit de slujire, o mare iubire față de cultura asiatică, trăsătură simplă, discretă și simț al umorului: a murit la vârsta de 84 de ani în Japonia „sa”, după o boală lungă, părintele Adolfo Nicolàs, prepozit general al iezuiților din 2008 până în 2016.

Pr. Adolfo Nicolàs era „un om înțelept, umil și liber; dăruit total și generos, în slujire; determinat de compasiune față de toți cei care suferă în lume și, în același timp, purtat de credința sa în Domnul Înviat la o speranță fără limite; un prieten excepțional așa cum știu să fie cei cărora le place să râdă și să facă să se râdă; un om al Evangheliei”, afirmă succesorul său, actualul superior al Societății lui Isus, pr. Arturo Sosa. „Este o binecuvântare că l-am cunoscut. În timp ce ne rugăm pentru ca să fie în bucuria eternă la Domnul pe care l-a slujit așa de bine, cerem să fim capabili, la rândul nostru, să continuăm să slujim misiunea asemenea lui, cu bunătate, generozitate și bucurie.” Funeraliile se vor desfășura sâmbătă 23 mai, la ora 17.00 (ora 11.00 în România) în biserica „Sfântul Ignațiu” din Tokyo și, din cauza pandemiei de coronavirus care îi împiedică pe mulți iezuiți să ajungă în Japonia, pornind de la părintele Sosa, va fi transmisă online.

Pr. Nicolàs, „Nico” pentru iezuiții din Asia și din regiunea Pacificului, s-a născut la Palencia (Spania), la 29 aprilie 1936. A intrat în Societatea lui Isus la 14 septembrie 1953 și a fost hirotonit preot la 17 martie 1967. Ca student a fost trimis la misiunea din Japonia, unde după aceea, printre alte slujiri, a fost profesor de teologie, rector al studenților și provincial, dedicându-se după aceea muncii sociale în favoarea migranților la Tokyo. A trăit timp de zece ani în Filipine, ca președinte al conferinței provincialilor din Asia de Est și din Oceania. După ce a prezentat demisia sa ca general al Societății, a desfășurat slujirea de părinte spiritual. Pr. Nicolàs a fost ales superior general de a 35-a congregație generală, la 19 ianuarie 2008. După opt ani, la 3 octombrie 2016, lovit de o boală degenerativă, a 36-a congregație generală a acceptat demisia sa. Cu acea ocazie, în numele tuturor iezuiților, pr. Federico Lombardi a adresat pr. Nicolàs cuvinte de mulțumire pentru slujirea sa generoasă ca superior general, subliniind fie stilul său personal, care știa să pună împreună căldură umană, bunătate și bucurie, fie două concepte îndrăgite de el, „universalitatea” vocației și misiunii și „profunzimea” spirituală și intelectuală.

Funcția sa de superior general a urmat după conducerea lungă a pr. Peter-Hans Kolvenbach, care a condus Societatea lui Isus în anii dificili care au urmat „controlării” iezuiților din partea Papei Ioan Paul al II-lea. În lucrarea sa „Istoria iezuiților de la Conciliul Vatican II la Papa Francisc” (Guerini și asociați), istoricul prestigios Gianni La Bella definește scurta experiență a lui Adolfo Nicolàs la conducerea Societății lui Isus ca un „meteorit”. Spaniol ca și fondatorul, Sf. Ignațiu de Loyola, și ca istoricul superior de după Conciliu, pr. Pedro Arrupe, împărtășea cu acesta din urmă și cunoașterea și iubirea față de Japonia. De exemplu, așa cum a reieșit într-una din rarele intervenții publice din anii săi de la Roma, atunci când, în 2014 la Universitatea Pontificală Gregoriană, a intervenit cu ocazia întemeierii lui Universitatea Sophia din Tokyo, elogiind, îndeosebi, sensibilitatea muzicală a japonezilor: „Cred că religia este, înainte de toate, mult mai asemănătoare cu acest «simț muzical» decât de un sistem rațional de învățături și explicații”, a spus în textul publicat după aceea integral de La Civiltà Cattolica. „Religia comportă, înainte de toate, o sensibilitate, o deschidere la dimensiunile transcendenței, profunzimii, gratuității, frumuseții care presupun experiențele noastre umane. Însă, desigur, aceasta este o sensibilitate care este amenințată astăzi de o mentalitate pur economică sau materialistă, care împiedică să se ajungă la dimensiuni mai profunde ale realității.”

Printre rarele sale intervenții, trebuie amintită și o conferință de presă pe care a ținut-o în timpul Sinodului despre Evanghelizare din 2012: „Steve Jobs spunea că este mai interesat de cererile consumatorilor decât de cele ale producătorilor. La Sinod sunt în mod deosebit producători. Sper – dar probabil că Sinodul nu este locul adaptat – ca glasul laicatului să găsească exprimare pentru a înfrunta în termeni reali problema evanghelizării.” A fost hotărâtă intervenția sa în favoarea migranților și refugiaților, așa cum a explicat adresându-se unui grup al lor în decursul unei vizite la Centro Astalli, branșă italiană a Serviciului Iezuit pentru Refugiați: „Mulțumesc pentru că ne ajutați să descoperim lumea, comunicarea între civilizații trece prin refugiați și migranți. Mulțumesc pentru că ne arătați partea cea mai slabă și cea mai puternică a omenirii. Mulțumesc pentru că ne arătați fața milostivirii.”

Evenimentul care a marcat mai mult funcția sa de superior general a fost, desigur, alegerea, în 2013, a primului Papă iezuit din istorie, Jorge Mario Bergoglio, un eveniment care a surprins chiar și pe un iezuit. Într-o scrisoare – a doua comunicare oficială la puține zile după primele felicitări pentru alegere – pe care, la 26 martie 2013 a trimis-o tuturor iezuiților din lume, a scris: „Acesta este momentul să ne însușim cuvintele de milostivire și de bunătate pe care Papa Francisc le repetă în manieră așa de convingătoare și să nu ne lăsăm cuprinși de distragerile din trecut, care pot să paralizeze inimile noastre și să ne facă să interpretăm realitatea pornind de la valori care nu se inspiră din Evanghelie”. Prin urmare, „în fața treburilor complexe și a problemelor pe care el va trebui să le înfrunte, noi iezuiții, frații săi, trebuie să reafirmăm sprijinul nostru față de Sfântul Părinte și să îi oferim – fără condiții – toate resursele noastre și ajutorul nostru, atât în domeniu teologic cât și științific, administrativ sau spiritual”. Raportul său cu Papa Francisc – precum și, înaintea lui, cu Papa Benedict al XVI-lea – se dezvoltă cu mare cordialitate.

Pr. Nicolàs „s-a dăruit pe sine însuși în decursul întregii sale vieți”, îl amintește astăzi succesorul, venezueleanul Arturo Sosa pe care chiar pr. Nicolàs a voit ca să vină la Roma. „De fapt, viața sa a fost una marcată de o slujire intensă, de o disponibilitate calmă și de o profundă capacitate de înculturare în Japonia, unde a ajuns când era încă tânăr iezuit. A întâlnit o cultură pe care a iubit-o profund și căreia i s-a încredințat pe sine însuși. Timpul său ca superior general a fost caracterizat de simțul său de umor, de curajul său, de umilința sa, de raportul său strâns cu Papa Francisc.”

Prezentat de presă ca „progresist”, abia ales, s-a relatat într-un interviu lung la serviciul iezuiților pentru comunicații, vorbind, printre altele, despre importanța libertății creștine. „Este fundamental să se trăiască dezlipirea. De câteva ori am intrat în criză din cauza senzației că nu sunt acceptat sau că nu sunt înțeles în mod corect. După aceea am înțeles că acestea erau mari ocazii pentru a deveni mai liber. În acele momente, am înțeles că adevăratul meu scop în viață nu era să fiu pe placul altora; eu nu trebuie să fiu pe placul nimănui: deci, pot să fiu liber. Astfel, atunci când ceva merge bine, nu există probleme, este ușor. Însă atunci când ceva merge greșit, atunci există suferință, provocare, dificultate; însă tocmai atunci tu înțelegi că aceasta este o oportunitate pentru a deveni un pic mai liber. Acest câștig de libertate mai multă este mereu o binecuvântare”.

De asemenea: „În urmă cu câteva săptămâni am spus presei – și acesta este într-adevăr un lucru sincer – că eu cred că sunt un om «în devenire». Deci, cine sunt? Sunt în schimbare, sper să continui să cresc și simt că sunt mereu în fază în învățare. În Japonia învăț de la Japonia, în Coreea învăț de la Coreea, în Filipine de la Filipine și așa mai departe. Simt că am o identitate liberă, simt că sunt un om liber. Am văzut alții în Asia, alți europeni de exemplu, cărora le este greu cu propria identitate. Aceasta pentru mine nu a fost niciodată o problemă. Pentru că nu mă interesează că sunt spaniol, francez, sau japonez. Eu sunt cel care sunt și, dacă îți sunt pe plac, vom fi prieteni; dacă nu îți sunt pe plac… caută-ți alții! Identitatea mea este comunicarea mea cu oamenii, cu situațiile. Motiv pentru care mă simt perfect în largul meu să mă întorc la Roma, așa cum eram când am fost în Filipine sau în Japonia. Eu știu că niciodată nu voi fi roman: oricât ai putea să stai într-un loc, există intimități la care tu nu vei ajunge niciodată. Pentru aceasta, mă simt în largul meu tocmai să fiu în val, în proces. Și sper să continui să învăț și să cresc.”

Astăzi pr. Nicolàs a murit la Tokyo în Japonia. Era membru al comunității iezuite Loyola House din Kamishakujii. „El este profund regretat de iezuiții din Japonia și din Asia din Pacific, de familia sa, de compatrioții săi spanioli și de prietenii mulți răspândiți în lume”, îl amintesc iezuiții. „Iezuit. Învățător. Preot. Superior general. Prieten. Requiescat in pace, frate iubit.” (material Vatican Insider, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)

Sursa: InfoSapientia.ro

Exprimaţi-vă opinia