Această invitație din partea Sfântului apostol Paul pare a fi o provocare, mai ales în situația actuală, când auzim mereu restricția apropierii unii de ceilalți: să păstrăm distanța, să nu ne îmbrățișăm, să nu ne dăm mâna și să nu participăm în mod fizic la Sfânta Liturghie. Iar acolo unde totuși o mână de oameni participă la Sfânta Liturghie trebuie să păstreze o anumită distanță între ei. În momentul dăruirii semnului păcii se face un simplu gest, ușor ridicol și neobișnuit, care pare a nu avea nimic în comun cu dăruirea păcii.

Aceste bariere sau gesturi neobișnuite ne determină să redescoprim și să aprofundăm originea ritualurilor liturgice pentru a le trăi într-un mod mult mai conștient și profund. Avem însă certitudinea invitației sfântului apostol Paul: „Salutați-vă unii pe alții cu sărutul sfânt al păcii” (2 Corinteni 13:12); este Cuvântul lui Dumnezeu și, ca atare, rămâne valabil și actual în toate circumstanțele.

Putem înțelege această invitație doar pornind de la sursa ei: „În rest, fraţilor, bucuraţi-vă! Căutaţi desăvârşirea! Îmbărbătaţi-vă! Să gândiţi la fel, să trăiţi în pace şi Dumnezeul iubirii şi al păcii va fi cu voi!  Salutați-vă unii pe alții cu sărutul sfânt al păcii! Vă salută toţi sfinţii. Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi!” (2 Corinteni 13.11-13)

Sărutarea păcii îşi arată întreaga sa valoare în cadrul Sfintei Liturghii ca moment esenţial în care întreaga comunitate, clerici şi laici, îşi manifestă unitatea de iubire. Sărutul mâinii sau cel al obrazului și al frunții exprimă însă superioritate sau inferioritate, apropiere sau distanțare.

Sărutul pe gură manifestă întregul celor două persoane. Acesta este motivul pentru care apostolul Paul invită credincioșii să se salute „cu un sărut sfânt”.

În Liturghia creștină din secolul I, conspirația, adică sărutul pe gură, a devenit un act ceremonial, prin care cei prezenți la Liturghie își exprimau spiritul comun. Gestul a fost introdus să constituie fuziunea  reciprocă în Spiritul Sfânt, expresie a comunității, care se concretizează și care trăiește în pace prin Spiritul lui Dumnezeu. Pacea este „rezultatul conspirației și necesită o intimitate exigentă”.

Sărutarea păcii a fost prezentă încă de la început în rânduiala Sfintei Liturghii, iar primii creștini și-o dădeau după citirea Cuvântului lui Dumnezeu. Era un ritual important al slujirii divine, de aceea catehumenii şi penitenţii nu aveau dreptul să dea sărutul păcii.

Sfântul Chiril al Ierusalimului (312 – 386) afirmă: „Sărutarea aceasta uneşte sufletele unele cu altele şi îndepartează din suflete orice vrăjmăşie. Sărutarea aceasta este un semn al unirii sufletelor şi al izgonirii oricărei vrăjmăşii. Sărutarea aceasta este, deci, împăcare; pentru aceasta e sfântă.” Ne amintim din nou de invitația apostolului Paul: „Salutați-vă unii pe alții cu sărutul sfânt al păcii!” precum și de  cea a Sfântului apostol Petru: „Salutaţi-vă unii pe alţii cu sărutul dragostei!” (1 Pt 5,14)

Faptul că semnul păcii se dadea înaintea Liturghiei Euharistice pare să țină locul sugerat de Isus în Mt 5,23-24: „Aşadar, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă acolo darul tău, în faţa altarului, du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău şi apoi, venind, oferă-ţi darul!” Sărutul păcii este așadar semnul unei împăcări care a avut loc înainte de începerea sărbătorii. Astfel afirmă și Didache (secolul I): „În Ziua Domnului,  strângeți-vă împreună și frângeți pâineaȘi mulțumiți, după ce vați mărturisit păcatele, ca jertfa voastră să fie curată. Împăcaţi cu fratele vostruîmpăcaţi cu Dumnezeu astfel încât sacrificiul vostru să nu fie profanat.

La sfârșitul secolului al IV-lea, Sfântul Augustin (354 – 430) sublinia faptul că momentul dăruirii semnului păcii a fost mutat după rugăciunea Tatăl nostru: „ Pacea să fie cu tine!”, iar creștinii își dau unul altuia „o sărutare sfântă”. Semnul păcii, așezat acum la mijlocul Liturghiei, capătă un sens nou. Să conştientizăm faptul că Cristos ne uneşte pe toţi în Biserică, ca mădulare ale Trupului Său, prin participarea la Sfânta Liturghie. Mielul nepătat, Isus, este viu și prezent și ne dă pacea Lui.

Aceasta este pacea care vine de la Cristos, cel mort și înviat. El le apare ucenicilor în încăperea de la etaj, intră prin ușile închise și le arată rănile Sale glorioase, spunându-le: „Pacea să fie cu voi!” Apostolii recunosc pacea Lui, știu că ea este diferită de pacea lumii. Este pacea celui care a plecat la Tatăl, dar care se întoarce. El a biruit lumea și le spune ucenicilor, dar și nouă: „Să nu se tulbure inima voastră, nici să nu se teamă!”(Ioan 14:27). Acest salut, „Pace vouă”,  nu oferă spațiu de exagerare, de îmbrățișări între prieteni cu bătăi pe umeri, de felicitări sau strângeri de mână așa precum se face de obicei. Salutul lui Isus înviat este un semn concret pentru cei care vor să transmită bucuria împăcării cu frații și cu Tatăl. Este acea pace care ne comunică iertarea păcatelor, ni-l dă pe Spiritul Sfânt și ne trimite să oferim iertare, pentru că am fost iertați (In 20, 21-23).

Acum, când cunoaștem mai profund sensul acestui semn și ne aflăm în imposibilitatea de  a ni-l oferi în mod fizic, fiecare dintre noi poate găsi, în inima proprie, o modalitate de a-l transmite celorlalți. Să trăim bogăția gestului păcii ca pe un Dar, mai întâi în inima noastră și apoi încercând să ne împăcăm concret cu Dumnezeu și cu frații. Și astfel să ne putem bucura de prezența Celui Înviat, în familie și în comunitățile noastre.

Pacea să fie cu voi! Schimbați-vă sfântul sărut al păcii!

P. Olivo Bosa SJ și comunitatea Centrului Manresa

Exprimaţi-vă opinia