Cum reușim să dăm un sens acestei depărtări fizice unii față de ceilalți?

Începem prin îndreptarea privirii noastre asupra lui Isus surâzător care, răstignit fiind pe cruce, trăiește în cea mai mare libertate și plinătate a vieții, pentru a cere de la El adevărata libertate.

Cum putem trăi în libertate chiar rămânând închiși în casele noastre?

Cum putem da un sens acestei perioade de izolare și cum putem face o călătorie spre adevărul propriu, dincolo de toate constrângerile externe?

Constrâgerea externă poate fi pentru noi o oportunitate excelentă în a ne descoperi lumea interioară, deseori necunoscută nouă pentru că nu i-am acordat timpul și atenția cuvenită.

Lumea înterioară a adevărului, a libertății și a iubirii a fost aceea care i-a susținut pe mulți confrați persecutați și forțați să rămână în închisoare pentru mult timp, uneori chiar până la moarte.  Puterea lor sufletească îi uimea mereu pe persecutori, chiar dacă fizic confrații erau slăbiți și nu puteau nici măcar sta pe picioare.

Cum putem transforma situația de izolare în care trăim într-un act de solidaritate și fraternitate pentru a depăși astfel stare noastră de revoltă interioră?

Filozoful Massimo Recalcati ne oferă, într-un articolul apărut în ziarul „La repubblica” din 14 martie 2020, următoarele considerații pentru a descoperi adevăratul sens al libertății și a trăi momentul prezent ca un act de solidaritate și fraternitate: „Imensa pandemie a Coronavirusului dezmembrează și cea mai banală și mai comună concepție despre libertatea trăită ca un fel de <<proprietate>>, ca un atribut al propriului Eu. De fapt, dacă ar fi așa, am fi astăzi cu toții despuiați de libertatea noastră. În schimb, virusul ne învață că libertatea nu poate fi trăită fără un sentiment de solidaritate și că libertatea separată de solidaritate este un pur judecător”.

Fiind constrânși să ramânem baricadați în casele noastre, fără a ne atinge unii de ceilalți, nu este eliminată legătura noastră cu celălalt, ci e presupusă. De fapt, nimeni nu se salvează de unul singur. Mântuirea noastră nu depinde doar de faptele noastre, ci și de cele ale celuilalt. Tocmai pentru că nu vrem să fim o cauză de contaminare pentru celălalt, ne asumăm neputința existenței noastre individuale. Realizăm un act de profundă solidaritate tocmai prin  faptul că ne retragem din relațiile cu ceilalți și  ne autoizolăm în casele noastre. A fi liberi în responsabilitatea absolută pe care aceasta o implică înseamnă să nu uităm niciodată de consecințele acțiunilor noastre. Coronavirusul ne introduce cu forța prin ușa îngustă a fraternității, fără de care libertatea și egalitatea ar fi cuvinte goale.   

Odată ce am găsit sensul și am acceptat izolarea noastră față de ceilalți ca un act de solidaritate și fraternitate, este important să fructificăm bine timpul îndelungat pe care îl avem la dispoziție. Cum putem valoriza creștinește acest timp și cum îl putem trăi fără regret și într-un adevărat spirit de libertate? Evanghelia ne vine în întâmpinare cu o afirmație categorică: „Adevărul vă va face liberi!”

În cadrul rugăciunii „Angelus”  din 1 iulie 2007, Papa Benedict al XVI-lea aprofundează această intimă relaţie dintre libertate şi dăruire: „În ascultarea lui față de Tatăl, Isus îşi înţelege libertatea ca o alegere conştientă, motivată prin iubire. Oare cine este mai liber decât El, cel care este Atotputernicul? Dar nu şi-a trăit libertatea ca pe ceva arbitrar sau ca o stăpânire. A trăit-o ca pe o slujire. În acest mod a umplut de sens libertatea care,  altfel, ar fi fost doar posibilitatea „goală” de a face sau a nu face ceva. Libertatea, ca şi viaţa omului, se umple de sens prin iubire. Așadar, libertatea creştină nu este deloc arbitrarietate; este modul de a-l urma pe Cristos, în dăruirea de sine, până la sacrificiul pe cruce. Poate să pară un paradox, dar Domnul a trăit culmea libertăţii sale pe cruce, ca pe un vârf al iubirii. Atunci când pe Calvar îi strigau: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară de pe cruce”, şi-a demonstrat libertatea exact prin rămânerea pe acest eşafodaj, pentru a îndeplini până la capăt voinţa milostivă a Tatălui” .

După exemplul lui Cristos, mulți alți martori ai adevărului i-au urmat exemplul: bărbați și femei care au demonstrat că pot fi liberi chiar fiind constrânși de celula închisorii sau sub amenințarea torturii, experimentând prin propria persoană cuvintele: „Adevărul vă va face liberi”. Cine aparține Adevărului nu va fi niciodată sclav al vreunei puteri, ci va ști întotdeauna să-i slujească pe frați în libertate. Papa ne invită apoi să ne îndreptăm privirea asupra Mariei, umilă slujitoare a Domnului, pe deplin liberă, pentru că ea este neprihănită, lipsită de păcat și cu totul sfântă.

Iată, așadar, o modalitate de a trăi cu libertate momentul prezent de constrângere exterioară: a lăsa adevărul să pătrundă în interiorul nostru, eliberându-ne totodată de tot ceea ce ne subjugă ori dorim să recunoaștem în noi înșine, dar care ne împiedică să avem relații libere și fraterne cu familia, cu vecinii și care întunecă relația noastră cu Domnul.  Acesta este și drumul sugerat de Biserică pentru timpul Postului Mare.

Mă rog  ca Domnul să vă sprijine și să vă ofere bucuria de a face un drum al adevărului și al legăturii profunde cu El.

În comuniune,

Pr. Olivo Bosa SJ  și comunitatea de la Centrul Manresa

Exprimaţi-vă opinia