CALEA UCENICULUI (9)

Publicatla 13 January 2020

 9. SĂ MERGEM ÎN ALTĂ PARTE (Mc 1,35-39)

35Dimineața, încă pe întuneric, sculându-se, Isus a ieșit și s-a dus într-un loc retras și se ruga.36Simon și cei care erau cu el l-au căutat37și, găsindu-l, i-au spus: „Toți te caută”. 38El le-a spus: „Să mergem în altă parte, prin cetățile învecinate, ca să predic și acolo, căci pentru aceasta am venit”. 39 Și a mers prin toată Galileea, predicând în sinagogile lor și scoțând diavoli.

Contextul mesajului

’’Să mergem în altă parte’’ le spune Isus ucenicilor care îl căutau pentru a culege succesul a ceea ce a semănat în prima zi.

Pentru a doua oară se retrage în pustiu ca să se roage. Prin gura lui Petru vine prima ispită: ’’Toți te caută’’, care se ascunde în pronumele personal ’’te ’’ și constă în a căuta propriul eu în locul lui Dumnezeu. Este egoismul, principiul tuturor relelor. Dar Isus nu vrea succesul personal și nici chiar ’’în vederea binelui’’.

Întâlnim aici prima neînțelegere între el și ai săi, prima confruntare între gândirea omului și cea a lui Dumnezeu. Desigur ei îl caută și îl sfătuiesc pentru că îl iubesc. Isus îi va dezorienta mereu, mai ales noaptea (cf. 4,35 urm; 6,47 urm; 14, 17 urm) – și ziua când le va vorbi despre ’’noaptea sa’’ (8,31-33; 9,31-34; 10,32-45). Pentru ei aceste dezorientări vor deveni semințe de convertire.

Ziua tipică a lui Isus se încheie cu rugăciunea nocturnă, care dă început noii activități. Pentru el contemplația este în același timp scopul și izvorul acțiunii, sfârșitul a ceea ce a făcut și începutul a ceea ce este pe punctul de a face.

Rugăciunea înseamnă a sta înaintea lui Dumnezeu. Făcut după chipul și asemănarea Lui, omul este el însuși înaintea Lui. Departe de El, omul este departe de sine și de propria-i realitate.

De aceea scopul fiecărui minister este de a învăța pe cine și cum se roagă, pentru a intra în comuniune cu Dumnezeu și pentru a găsi adevăratul raport cu sine și cu alții. Rugăciunea nu este o vorbire ’’despre’’ Dumnezeu, ci o vorbire ’’cu’’ Dumnezeu.

Pentru iudeul-creștin rugăciunea este un raport de încredere, filial, respectuos, creatural, de la persoană la persoană, cu Dumnezeu, unicul interlocutor demn al omului. Nu este de neglijat faptul că Isus se roagă în timpul nopții, figura morții. Acest lucru nu este sfârșitul a toate, ci locul raportului plin cu Dumnezeu, forța pentru o nouă zi.

Toate culturile au un simț religios care intuiește rugăciunea ca o relație vitală și necesară cu transcendentul. Dar din cauza păcatului, ea deviază într-o direcție moralistică sau magică: o rugăciune facută pentru a-l menține bun pe Dumnezeu sau a-l îndupleca spre voinţa proprie.

Societatea noastră occidentală, care trăiește ca și cum Dumnezeu nu ar exista a pus între paranteze deschiderea la infinit, cu rezultatul de a-i lua omului acel element care-l face ca atare. Se merge la El nu atât pentru a-i cere ceva, ci pentru a-l cunoaște și a trăi în bucuria sa, în iubire și în adevăr.

Isus are viața în comuniune cu Tatăl; de aceea rugăciunea este resort inepuizabil al misiunii sale.

Ucenicul învață ce este rugăciunea vazându-l pe El care se roagă.

Exercițiu

1.Intru în rugăciune, așa cum s-a arătat în Introducere.

2. Mă reculeg luând aminte la locul descris: pustiul unde Isus se retrage noaptea în rugăciune.

3. Cer ceea ce vreau: să mă las instruit de rugăciunea Lui.

4. Trăgând folos, văd, ascult și privesc persoanele: cine sunt, ce spun, ce fac.

De notat:

noaptea rugăciunea
ieșirea te caută
pustiul să mergem în altă parte

              

 

Pasaje utile:

  • Gen 18, 22-32;
  • Ex 17, 8-13;
  • 2 Regi 19, 10-19;
  • Gen 32, 23-33;
  • Lc 11, 9-13.

———————————————-

9

Exprimaţi-vă opinia