Liturghie în capela Casei Santa Marta

13.12.2019, (Catholica) – Pe 13 decembrie 1969, cu patru zile înainte de a împlini 33 de ani de viață, tânărul iezuit argentinian Jorge Mario Bergoglio a primit hirotonirea preoțească. Vocația sa, după cum a spus el însuși de mai multe ori, a prins contur pe 21 septembrie 1953, comemorarea liturgică a Sfântului Apostol și Evanghelist Matei: în timp ce își mărturisea păcatele, a avut experiența profundă a milostivirii lui Dumnezeu, iar bucuria de necuprins care a invadat atunci inima sa l-a făcut să ia o decizie „pentru totdeauna”: să devină preot.

Din agenda pontificală a zilei în care împlinește cincizeci de ani de preoție, trebuie spus că nu face parte nici un eveniment deosebit, pontiful preferând să marcheze această zi prin activitate, rugăciune și celebrarea Sfintei Liturghii. Singurul moment din agenda Papei care face referință directă la acest eveniment al vieții sale preoțești este participarea sa la un eveniment editorial: prezentarea scrierilor directorului său spiritual, preotul iezuit argentinian Miguel Angel Fiorito, organizată în cursul serii la Casa Generală a Ordinului iezuit, pentru a vorbi despre cele cinci volume de scrieri editate în spaniolă de revista „La Civiltà Cattolica”.

În cursul dimineții de vineri, Papa a prezidat celebrarea euharistică ca de obicei în capela reședinței sale din Casa Santa Marta, din Cetatea Vaticanului. La începutul Sfintei Liturghii, Cardinalul Angelo Sodano, decanul Colegiului Cardinalilor, i-a adresat Papei câteva cuvinte de felicitare și de susținere în rugăciune. „Venerate și iubite Papa Francisc”, a spus prelatul, „astăzi izvorăște spontan din inimă vechea cântare Te Deum, care de secole răsună în Biserică pentru a-i aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru darurile primite de la El. «Te Deum laudamus, Te Dominum confitemur!» Cu acest spirit, Cardinalii rezidenți la Roma au vrut să fie alături de Sanctitatea Voastră, care astăzi aduce slavă lui Dumnezeu pentru marele dar al preoției, primit exact acum 50 de ani, într-o zi ca aceasta, prin mâinile regretatului Arhiepiscop de Cordoba, Mons. Ramón José Castellano, în timp ce erați înconjurat de afecțiunea rudelor dragi și a confraților din Societatea lui Isus.”

„Astăzi, la 50 de ani distanță de la acea dată, suntem noi cei care ne strângem în jurul Sanctității Voastre, ca să ne unim la rugăciunea Dumneavoastră de mulțumire către Domnul pentru acea zi de har, 13 decembrie 1969. În 1992, Sfântul Pontif Ioan Paul al II-lea v-a chemat la episcopat, adeverindu-se astfel și în Dvs ceea ce marele Papă scria despre originea preoției sale, în cunoscuta carte «Dar și mister». În această carte, Pontiful scria: «În stratul său cel mai adânc, orice vocație sacerdotală este un mister, este misterul alegerii divine». Sfântul Pontif cita apoi cuvintele lui Isus adresate apostolilor: «Nu voi m-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit ca să mergeți și să aduceți roade, iar rodul vostru să rămână» (In 15,16).”

„Sfinte Părinte, de peste șase ani vă desfășurați slujirea în forma cea mai înaltă, cum este episcopatul la Catedra lui Petru. Dar știm bine că la rădăcina a toate a fost acel DA spus Domnului în acea zi îndepărtată de acum 50 de ani. În numele tuturor confraților Cardinali, în această fericită ocazie doresc să vă asigur de rugăciunea noastră constantă și de efortul nostru zilnic pentru a vă susține în înalta misiune pe care Domnul v-a încredințat-o. La această fericită ocazie a celor 50 de ani de preoție, în numele tuturor confraților Cardinali, vă doresc tot binele, o urare însoțită de mulțumirea cea mai vie pentru slujirea generoasă pe care o îndepliniți zilnic în folosul Sfintei Biserici a lui Dumnezeu.”

La urările Cardinalului Sodano se adaugă, suntem siguri, urările și rugăciunile ascultătorilor noștri pentru cei 50 de ani de preoție ai Papei Francisc, care anul acesta ne-a făcut bucuria deosebită de a sta cu noi, vreme de trei zile, la București, Șumuleu Ciuc, Iași și Blaj. Ad multos annos, Sanctitate! (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România)

Exprimaţi-vă opinia