Rugăciunea oferirii zilei

Preasfântă Inimă a lui Isus, eu îți ofer

prin mijlocirea Inimii Neprihănite a Mariei,

Mama Bisericii, în unire cu jertfa euharistică,

rugăciunile și munca, bucuriile și suferințele acestei zile:

pentru iertarea păcatelor, pentru mântuirea tuturor oamenilor,

prin harul Spiritului Sfânt, spre slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin.

Prin rugăciunea de consacrare

Creștinii se angajează să trăiască într-un mod mult mai conștient și responsabil Botezul lor, pentru ca Isus să domnească cu Inima sa iubitoare în viețile și familiile lor.

Dumnezeu nu este închis în El însuși, ci se deschide și se pune în comuniune cu lumea întreagă. Să nu fim centraţi asupra noastră; să spunem nu cuplurilor închise, familiilor închise, grupurilor închise, să spunem nu unei parohii închise sau unei țări închise. Evanghelia ne cere să fim alături de cei care sunt nevoiţi să părăsească totul şi de cei din urmă pentru a le da speranță. (Papa Francisc)

 

Intențieiile de rugăciune ale Sfântului Părinte Papa Francisc 

 Rugăciunea Universală : Biserica din Africa, ferment de unitate. 

Pentru ca, prin implicarea propriilor membri, Biserica din Africa să fie

 ferment de unitate între popoare, semn de speranţă pentru acest continent.

Continentul este locul unei credințe vii ce poate reprezenta un semn de unitate. „Este important să puteți manifesta această comuniune prin diferența care este  în ea însăși o mărturie autentică pentru Cristos cel înviat” (Papa Francisc episcopilor africani).

Din partea episcopilor

Pentru toate mamele, pentru ca asemenea Mariei, discipolă exemplară, să asculte şi să păstreze în inimă toate cuvintele Fiului lui Dumnezeu.

A păzi Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă a ne deschide inima asemenea pământului pentru a primi semințele; să medităm ce vrea să ne spună acest Cuvânt, ce vrea să ne spună Domnul în acest moment şi în această situaţie: înseamnă a citi viaţa prin Cuvântul lui Dumnezeu, el este mesajul oferit nouă în orice moment. Papa Francisc

Pentru Preoți

Inimă a lui Isus şi Inimă Neprihănită a Mariei, umpleţi de iubirea voastră inima fiecărui preot, pentru ca ei să devină canale de har pentru credincioşii încredinţaţi grijii lor.

A rămâne în iubirea lui Isus şi a Mariei înseamnă a ne lăsa îndemnaţi către sfinţenie; aceasta nu constă în a face lucruri extraordinare, ci în a permite lui Cristos să acţioneze în noi, să ne facă părtaşi de gesturile sale, de gândurile sale, de stilul său de viaţă, devenind astfel călăuze spre sfinţenie pentru credincioşii încredinţaţi slujirii noastre.

Inima preotului este o inimă consacrată „pusă pentru oameni în relaţiile cu Dumnezeu, ca să ofere daruri şi jertfe pentru păcate”  (Ev 5,1)

Exprimaţi-vă opinia