Făclii și călăuze din Societatea lui Isus

  Sfântul Petru Canisiu,

 preot și doctor al Bisericii,

 cunoscut și ca apostol al Germaniei

 

806Comemorează:

Petru Kanijs (Canisiu) se naște la Nimega, în Olanda, în anul 1521. Fiind fiul primarului orașului, are astfel posibilitatea de a studia dreptul canonic la Lovanio și dreptul civil la Colonia. Aici obișnuia să își petreacă timpul liber în mănăstirea certozinilor; tot aici îl întâlnește și pe Sfântul Ignațiu. Mai târziu, la Magonza, sub îndrumarea lui Petru Favre, face exercițiile spirituale, care aduc o schimbare decisivă în viața sa, o dată cu intrarea în Societatea lui Isus. În anul 1546 este hirotonit preot și trimis în Germania de către Sfântul Ignațiu.

Printre multele cărți pe care le-a scris, se distinge în mod deosebit Catehismul. Lui i se datorează și publicarea operelor Sfântului Ciril din Alexandria, Sfântului Leon cel Mare, Sfântului Ieronim și a lui Osio de Cordova. Este prezent activ la conciliul din Trento, ca teolog al cardinalului Truschess și consilier al papei.

Sfântul Iganțiu îl cheamă în Italia, trimițându-l mai întâi în Sicilia, apoi în Bologna, pentru a-l retrimite în Germania, unde va rămâne timp de 30 de ani, ca superior provincial și unde va lucra neobosit pentru apărarea și întărirea credinței catolice, prin predicile și operele scrise.

Papa Pius al V-lea îi oferă titlul de cardinal, însă Petru cere să fie lăsat în serviciul umil al slujirii comunitare.

Moare la Fribourg, în Elveția, la 21 decembrie 1597. Papa Pius al XI-lea îl trece în rândul sfinților și îl proclamă doctor al Bisericii în anul 1925.

Este sărbătorit în calendarul Societății lui Isus la 27 aprilie.

 

 

 

Reține:

Înainte de a pleca în Germania, Petru primește binecuvântarea apostolică și se oprește pentru a se ruga la mormintele sfinților apostoli, în Vatican, pentru a le încredința acestora misiunea primită:

Am simțit că mi-au fost acordate mari consolări și am simțit prezența harului Tău, prin mijlocirea lor (apostolilor); păreau că-mi transmit, precum unui apostol al Germaniei, sprijinul bunăvoinței lor. Tu cunoști, o Doamne, de câte ori și în ce fel, în aceeași zi, mi-ai încredințat Germania, pentru care mai târziu ai continuat să mă soliciți și pentru care mi-am dorit să trăiesc și să mor.

din scrierile Sfântului Petru Canisiu

 

 

Aprofundează:

Gheorghe Fireza, Sfinții și fericiții din Societatea lui Isus, Editura Provinciei Române S.I., București, 1940.

In Cristo Gesù. Profili spirituali dei Santi e Beati della Compagnia di Gesù, Editrice Ancora Milano, 1974.

Liturgia delle Ore della Compagnia di Gesù, Curia Generalizia, Roma, 2007.

Exprimaţi-vă opinia