Făclii și călăuze din Societatea lui Isus

 

Sfinții martiri Ștefan Pongrácz (1582-1619),krizevcanin

patronul iezuiților din România,

Melchior Grodziecki (1582-1619), preoți 

și Mark Križevčanin (1585-1619), canonic

 

Comemorează:

La începutul secolului al XVII-lea, într-o perioadă de confruntări etnice și de războaie confesionale, au fost arestați și martirizați în orașul Košice (actuala Slovacie) trei preoți care s-au dedicat cu elan apostolic binelui sufletesc al celorlalți. Aceștia sunt: Ștefan Pongrácz, Melchior Grodziecki și Mark Križevčanin.

Cel mai tânăr dintre ei, Mark Križevčanin, la vârsta de treizeci de ani, originar din dieceza de Zagreb, nu era iezuit, ci doar canonic al catedralei din Esztergom; învățase la școlile iezuite de la Viena și Roma, și era un prieten apropiat al celor doi iezuiți martirizați.

Părintele Melchior Grodziecki s-a născut în Silezia într-o familie de origine poloneză. Avea treizeci și cinci sau treizeci și șase de ani în momentul martiriului. Alumn al colegiului din Viena, la 19 ani a intrat în noviciatul iezuiților, unde l-a cunoscut pe Pongrácz. După studiile teologice de la Praga, și-a început misiunea de preot în același oraș. În locul teologiei speculative el a preferat controversa, cazuistica și muzica; s-a dedicat educării copiilor săraci, precum și predicării. Constrâns să abandoneze Praga împreună cu alți iezuiți datorită izbucnirii Războiului de treizeci de ani, a peregrinat prin Moravia și Slovacia, stabilindu-se la Košice.

Ștefan Pongrácz s-a născut în anul 1582 la Vințu de Jos (Comitatul Alba), în Principatul Transilvaniei. Studiile secundare le-a urmat la Colegiul iezuit din Cluj, după care a intrat în noviciatul Societății lui Isus. Primii ani de formare i-a trăit în Boemia, iar studiile teologice în Austria. După ce a fost hirotonit preot, a fost trimis la Colegiul iezuit de la Humenné (în actuala Slovacie), unde s-a remarcat prin predicarea sa în spiritul Contrareformei. Pastorul calvin de la Košice spunea despre Pongrácz: «atâta timp cât acest iezuit este în viață, biserica reformată nu poate spera la zile liniștite».

Atunci când armata Principelui Gabriel Bethlen s-a apropiat de Košice, Pongrácz împreună cu ceilalți doi (Grodziecki și Križevčanin) s-au dus pentru a fi alături de populația catolică din oraș. În acest loc cei trei preoți în anul 1619 au pecetluit cu sângele lor devotamentul faţă de credinţă, fiind bătuți cu bestialitate și apoi arși.

După moartea lor, Cardinalul Petru Pázmány – care cu câțiva ani în urmă îl numise pe tânărul Križevčanin canonic al catedralei dinEsztergom – a cerut Papei Urban al VIII-lea permisiunea cultului public pentru cei trei martiri.

Ce trei au fost canonizați de către Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea la 2 iulie 1995.

Sunt sărbătoriți în calendarul Societății lui Isus la 19 ianuarie.

Sfântul Ștefan Pongrácz este patronul Regiunii române a Societății lui Isus.

 

Reține:

În scrisori, Pongrácz afirma: «Dacă mă aruncați în închisoare voi înșivă îmi deschideți porțile vieții călugărești. Mă aruncați în lanțuri? Prin aceasta mă legați și mai strâns de Dumnezeu (s.n.). Vreți să mă înfrângeți cu foamea, cu setea și cu frigul? Îmi vor fi un banchet plăcut! Fiți convinși că nimeni nu va domni în cer, care nu vrea să sufere aici pe pământ… Sunt liber și liber vreau să rămân…»

La cuvintele soldaților calvini: «Pregătiți-vă să muriți, pentru că sunteți papistași!», sfântul Ștefan Pongrácz le-a răspuns: «Pentru o asemenea cauză noi suntem pregătiți să murim imediat».

 

Aprofundează:

Gheorghe Fireza, Sfinții și fericiții din Societatea lui Isus, Editura Provinciei Române S.I., București, 1940.

In Cristo Gesù. Profili spirituali dei Santi e Beati della Compagnia di Gesù, Editrice Ancora Milano, 1974.

Liturgia delle Ore della Compagnia di Gesù, Curia Generalizia, Roma, 2007.

William V. Bangert SJ, Istoria iezuiţilor, Ed. Ars Longa, Iași, 2001.

Exprimaţi-vă opinia