Predica Pr. Marius Taloş SJ rostită miercuri, 18 iulie 2018, la Sf. Liturghie a hramului Capelei romano-catolice “Sfânta Maică a Libertăţii” din Predeal (Cioplea).
Sfânta Fecioară Maria Maica libertății – o profeție a unei libertăți după care încă tânjim
Iubiți confrați întru preoție, iubiți frați și surori în Cristos,
acest hram – „Sfânta Fecioară Maria Maica libertății” – este un unicat în România, dar este și o profeție, ca atâtea altele pe care le-am primit în moștenire de la Fericitul Vladimir [Ghika].
Este o profeție a unei libertăți după care încă tânjim: libertatea fiilor lui Dumnezeu, care sunt eliberați de lanțul păcatului și al morții. Este o libertate care ne stă încă în față, pe care nu am dobândit-o până la sfârșit.
Ca să ne dăm seama de această profeție și cât de actuală este ea, să ne minunăm de trei ori. În primul rând, să descoperim, cu această sărbătoare, că libertatea nu este orfană: ori are părinți, ori nu există deloc. Acest lucru ne surprinde, pentru că de multe ori ni se pare – așa cum a spus și părintele care prezidează Sfânta Liturghie în această seară [Pr. Fabian Iacob OFMConv.] – că libertatea se naște odată cu noi. Ei bine, libertatea se naște cu părinții noștri. Avem nevoie de o mamă și de un tată pentru a ne naște, avem nevoie de părinți ca să fim liberi. Întâi de toate, ne spune Sfântul Paul în Scrisoarea către Galateni că „am fost chemați la libertate” (Gal 5,13). Libertatea noastră este un răspuns la o chemare care vine din afara noastră: dacă nu ar fi această chemare, nici noi nu am ști ce înseamnă să fim liberi. Și tot Scrisoarea către Galateni, din care am citit în seara aceasta, ne spune: noi nu am primit un duh de robie, ci un duh al înfierii (cf. Gal 4,7). Cu alte cuvinte, dacă nu suntem fii, suntem robi. Pentru Sfânta Scriptură, a fi liber înseamnă a fi copii, fii și fiice ale Celui Preaînalt. Cu alte cuvinte, să înțelegem că în seara aceasta sărbătorim împreună cu Maica Libertății și sărbătoarea fiilor și fiicelor lui Dumnezeu. Spune așa de frumos din nou Sfânta Scriptură prin cuvintele Sfântului Apostol Pavel că noi suntem copii ai lui Dumnezeu, dar suntem copii la inimă, și nu la minte. Cu alte cuvinte, suntem chemați să fim copii adulți, care să crească în libertate. Căci, care mamă – și avem aici mai multe mămici de copii mai mici sau mai mari – iubindu-i copiii săi, nu-și dorește ca ei să crească? Sunt vârste ale copiilor mai dificile, ba pentru părinți, ba pentru ei înșiși. Adolescența este vârsta în care descoperim libertatea, dar niciodată libertatea nu se îndreaptă împotriva părinților, pentru că ea se naște din ei. Să reținem această primă învățătură de mare actualitate pentru noi în sărbătoarea de astăzi: libertatea creștinilor nu este orfană, are nevoie de părinți, și cine nu o are pe Maria de mamă, nu-l poate avea nici pe Dumnezeu ca Tată.
Cea de a doua învățătură, în sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria Maica Libertății este că libertatea adevărată are un nume: Cristos. Mai bine zis: Cristos cel înviat. Astăzi putem să cântăm, ca de Înviere: Cristos a înviat din morți! Care este temnița cea mai mare care încătușează pe toți oamenii din toate timpurile și din toate fazele vieții lor, dacă nu aceea a morții și a păcatului? Ei bine, libertatea ne-o aduce Fiul Mariei: ori înțelegem libertatea în sensul acesta, ori o transformăm în ideologie politică, și se bucură de libertate doar unii, și până la un moment dat – că vorbim de libertate de cuvânt, libertate de mișcare, libertate religioasă ș.a.m.d. Dacă nu există mai întâi această libertate interioară față de păcat, că e singura care ne făgăduiește libertatea față de moarte, nu putem fi liberi cu adevărat. Și avem aici un laborator al libertății, în care au trudit și au suferit cei încătușați în exterior, dar liberi în interior: Fericitul Vladimir Ghika, dar și episcopul Durcovici, monseniorul Menges, și atâția alții – părintele Iacobec, și lista ar putea continua. Ce înseamnă libertate interioară care prilejuiește celorlalți capacitatea de a rezista în fața prigoanei exterioare? Ne spune însuși Sfântul Rozariu, cu misterele de durere. Dacă vă amintiți, cel dintâi mister de durere este acela al libertății interioare, al Celui care se roagă până ce asudă sânge. Dacă nu ar fi rezistat Mântuitorul în această probă a rugăciunii și a statorniciei, nu ar fi rezistat nici când a fost pălmuit, nici când a fost biciuit, nici când i s-a pus coroana de spini, nici când a fost despuiat, nici când a fost pironit, și cu atât mai puțin când și-a încredințat duhul. Și, Preasfânta Fecioară, rezistând la picioarele crucii, ne arată și nouă, astăzi, asemenea urmașilor săi, că cine nu duce războiul nevăzut, va cădea la prima adiere de vânt a prigoanei, a persecuției: și ieri, și astăzi, și mâine.

„Sfânta Maică a libertății” (Predeal, Cioplea)
Și cea de a treia învățătură a libertății astfel înțeleasă – ca Mister Pascal al Fiului Mariei – este învățătura drumului: libertatea nu se învață de la o zi la alta, ci, așa cum Poporul evreu a avut nevoie de 40 de ani ca să scoată Egiptul din ei, după ce au ieșit într-o singură noapte din Egiptul exterior, așa și noi avem nevoie de o viață întreagă în urma Mariei, să învățăm ce înseamnă eliberarea. Drumul libertății, pentru Preasfânta Fecioară Maria cuprinde trei etape, și acestea sunt descrise cum nu se poate mai bine la Bunavestire. Vă amintiți, când coboară Arhanghelul Gabriel și o salută cu cuvintele cu care ne-am rugat și noi: Bucură-te, Marie, cea plină de har. Ea se înfioară, și nu zice nimic. Țin minte că odată mergem cu un părinte mai în vârstă pe drum, la oră de rugăciune, la Cluj, fiind în noviciat. Coboram un deal cu polei: eram doi care recitam rozariul, și spre noi urcau două tinere. Și ele râdeau când ne-au văzut că eram cu rozariul în mână. Și când era rândul meu să spun Bucură-te, Marie, fetele au trecut prin dreptul meu, și la cuvintele cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei am alunecat și m-am întors spre ele. Fetele au crezut că vorbeam cu ele, și când am zis cuvintele binecuvântată ești tu între femei, au zis: „Auzi, fată, ce zice ăsta! E nebun!” La care cealaltă zice: „Numai la tine te gândești! N-auzi că se roagă?!” Învățăm de la Preasfânta Fecioară Maria ce înseamnă să ne înfiorăm când auzim laude. Spune Apostolul: „Departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos” (Gal 6,14). Și mai important decât asta, când spune același Apostol: „dacă cineva, fie el și un înger, vă va vesti o altă Evanghelie decât aceea a lui Isus Cristos – adică a morții și a Învierii -, să fie anatema” (cf. Gal 1,8-9). Maria se înfioară când aude complimente și se întreabă dacă acelea trec prin Valea Plângerii, prin Misterul Crucii sau ocolesc suferința și patima. De aceea tace la început, și este începutul oricărui discernământ. Când Arhanghelul continuă și spune: „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har de la Dumnezeu” (Lc 1,30), și îi binevestește că va zămisli și va naște un prunc, ea întreabă: „Cum este cu putință lucrul acesta, de vreme ce nu cunosc bărbat” (Lc 1, 34). Maria este învățătoarea lui cum. Cu alte cuvinte, Maestra tuturor discernămintelor în viețile noastre. O întrebare plină de inteligență, de realism, dar și de bunăvoință. Și când spune „nu cunosc bărbat”, spune, de fapt, Arhiepiscopul Fulton Sheen că Maria ne cheamă acolo la o nouă școală: la școala neștiinței păcatului. Lumea de astăzi geme de tot felul de școli și de universități, care ne promit marea cu sarea, însă cine ne mai învață curăția inimii? Cine ne mai învață necunoștina păcatului? Pentru ca, în cele din urmă, când Arhanghelul îi desăvârșește bunavestire, ea să ajungă să spună da-ul ei și da-ul nostru. Cu toată libertatea. „Fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38). Este un da al Slujitoarei Domnului, dar este și da-ul Miresei lui Cristos. Gândiți-vă: în momentul unei cununii, ce-ar fi dacă mirii nu și-ar spune da unul altuia din toată inima, din tot cugetul și din tot sufletul? Cu alte cuvinte, cu toată libertatea. Și porunca iubirii, pe care ce dintâi a trăit-o Maria, spune în Evanghelie exact același lucru: „să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot cugetul tău și din tot sufletul tău” (Mc 12,30). Este un da nu al unei sclave, ci este da-ul unei mirese. Nu știu dacă vi s-a întâmplat vreodată să prindeți buchetul unei mirese. Eu l-am furat, la o cununie, în fața mirilor, și am întrebat-o pe mireasă: „Este frumos acest buchet?” „E minunat, dar e al meu!” Zic eu: „Ți-l dau înapoi, dar uită-te puțin la el: ce face buchetul să fie buchet?” Și ea s-a uitat și a zis: „Florile. Dar parcă nu ajunge…”. Zic eu: „Eu dreptate: „Nodul, legătura, legământul florilor le transformă în buchet”. Dacă nu există acest da al legământului, nu există libertatea frumuseții de a-l urma pe Dumnezeu, nici în viața de familie, nici în viața urmării lui Dumnezeu.
Să ne ajute bunul Dumnezeu să ne bucurăm de această libertate de a spune da voinței Celui care este Mirele vieților noastre: un da din tot sufletul, din tot cugetul și din toată inima noastră. Pentru că, așa cum spune Mântuitorul în Scrisoarea a doua către Corinteni: în El nu există și nu și da, ci numai da (2Cor 1,19). Cristos este da-ul nostru, Cristos este libertatea noastră, și noi suntem liberi în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Pr. Marius Taloș SJ 18 iulie 2018, Predeal – Cioplea
sursa:  https://ro-ro.facebook.com/AngelusCommunicationis/

Exprimaţi-vă opinia