Făclii și călăuze din Societatea lui Isus

 Sfântul Andrei Bobola, preot martir

Sant-Andrea-Bobola3

 

Comemorează:

Andrzej Bobola a fost un iezuit polonez, născut într-o familie nobilă dar modestă și practicantă catolică.

Născut în Palatinato di Sandomierz în anul 1591, a fost primit în Societatea lui Isus în 1611. Hirotonit preot în 1622, și-a început ministeriul la Vilnius, fiind predicator și director al Congregației Mariane. Din 1636, dedicându-se slujirii oamenilor într-un timp al gravelor persecuții împotriva Bisericii, a convertit numeroși credincioși ortodocși la credința catolică. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care a fost mai târziu persecutat. Capturat de către cazaci și supus unor torturi atroce, moare în faimă de martir la Jarrow în anul 1657. Trupul său a rămas intact timp de câteva zile, fără să dea semne de descompunere. A fost declarat incoruptibil după ce, chiar și la un secol după deshumare, trupul său era perfect nemodificat sau descompus. Acesta a fost unul din semnele de sfințenie.

A fost canonizat de Papa Pius al XI-lea în anul 1938.

Începând cu anul 2002, Andrei Bobola este patronul Poloniei și al diecezei de Varșovia.

La 300 de ani de la martiriul său, Papa Pius XII a promulgat enciclica Invicti Athletae, dedicată triumfului lui Bobola.

Este sărbătorit în calendarul Societății lui Isus la data de 16 mai.

 

 

Reține:

Sfântul Andrei Bobola a strigat la moarte „Facă-se voia Ta!

În contextul prigoanei creștinilor, Sfântul Andrei a fost întrebat dacă este preot de rit latin. El a răspuns astfel:

Sunt un preot catolic; am fost născut în credința catolică; în aceeași credință doresc să mor. Credința mea este adevărată; conduce la mântuire. Mai degrabă căiți-vă; lăsați loc pentru jale în loc de păcat, altfel nu veți fi capabili, aflându-vă în eroare, să vă mântuiți. Îmbrățișând credința mea, îl veți cunoaște pe adevăratul Dumnezeu și vă veți mântui sufletele.

(Invicti Athletae, Papa Pius XII 18)

 

Aprofundează:

Liturgia delle Ore della Compagnia di Gesù, Curia Generalizia, Roma, 2007.

Invicti Athletae, Papa Pius XII 18.

Exprimaţi-vă opinia