Magis Polonia 2016 – Discovering Icons

Publicatla 12 august 2016

Pe bună dreptate s-a spus că o icoană nu se pictează, ci se scrie. Nu știați?… Nici eu!

Am aflat în experiența Magis ”Discovering Icons” trăită în Kosice – Slovacia, timp de 5 zile, împreună cu un grup de 20 de tineri din diferite țări.
Puțin trecut de miezul nopții, după o călătorie lungă, părintele iezuit Juraj Dufka, ne-a întâmpinat cu brațele și ușile larg deschise: „Haideți să vedeți ateliertul de pictură!”. Totul era aranjat și ordonat până la ultimul detaliu. Fiecare pensulă era neatinsă, la locul potrivit. O bucată de lemn tratată, de un alb imaculat ne întâmpina pe fiecare în parte. Parcă intrasem într-o sală de bal cu miros specific artiștilor, pe un fond muzical bizantin. Am știut că acolo avea să se întâmple ceva Magis… aveam emoții. Ezitant, am ales să scriu icoana ”Hodegetria”, reprezentând-o pe Maria cu Pruncul Isus în brațe. Ideea că urma să îl pictez pe Dumnezeu, solemnitatea acestui gând, neexperiența în domeniu și dorința de a realiza icoana cât mai bine mă făcea să tremur.
În prima zi am trăit emoția, elanul dar și nesiguranța începătorului. Fiecare etapă a fost foarte intensă, realizată cu grijă și mare atenție la detalii. Simțeam cum lucrez pe două teritorii, bucata de lemn si viața mea. Nu știu unde era mai extenuant, dar această zi m-a lăsat fără puteri, cu multe semne de întrebare și cu provocarea de a găsi răspunsuri.

BiancaTerciu
Cu cât înaintam în lucru, începeam să prind încredere în modul în care pictam, ce pigmenți alegeam, cât de închiși sau deschiși ar fi trebuit să-i aleg ca să fie potriviți, ce înseamna să fie potriviți și cine decidea cât de potriviți să fie. Erau mii de întrebări, mii de decizii și milione de detalii pe care numai eu le vedeam; o călătorie în spațiu, în interior, în mine. Astfel, totul a început să mă fascineze, să mă
cupridă în acea lume unde eram eu cu toată viața mea: întrebări, gînduri, dorințe, revoltă, planuri, dependențe, recunoșniță… și Dumnezeu. Eram în locul perfect.
Așadar, în fiecare zi eu pictam dar, în același timp, Dumnezeu picta în mine, mă făcea să vad icoana vieții mele din diferite unghiuri, intensifica anumite culori, retușa multe umbre și aducea noi nuanțe în viața mea. Era intens, era Dumnezeu. M-am lăsat în Mâna Lui și i-am simțit fiecare atingere, fiecare retuș și descoperire.
În același timp, în inima mea începea să reînvie iubirea pentru Sfânta Fecioară care părea atât de reală în icoană. Cu o mână îl purta pe Isus și cu cealaltă arăta tot spre El. Era ușor de înțeles că mi-l arăta mereu și mereu pe același Isus ca să nu-l pierd din priviri niciodată. Ochii ei mă priveau și mă străpungeau până în adâncul sufletului că de multe ori nu le puteam rezista. Îmi transmiteau mereu același mesaj: ”EL Este! El Este! El Este! El Este! El Este!”… timp de 5 zile ”El Este!”. Știa că aveam nevoie ca și eu să îmi fixez privirea spre Isus.
În ultima zi, am participat la liturghia pentru sfințirea icoanelor. A fost un moment emoționant văzând cum bucata de lemn din prima seara devenise o icoană sfințită. O priveam pe treptele altarului și eram fericită că trăiam acel moment. Însă, icoana mea nu arăta așa cum mi-am imaginat. Vedeam că e neterminată, că investisem prea mult în haine și prea puțin în chipuri. Simțeam că îi lipsește din esență, că fondul auriu era pe alocuri murdar. Erau multe lucruri pe care le-aș fi făcut diferit și mi-a fost greu să accept că nu aveam icoana pe care am crezut că o pot face. Însă era a mea, investisem în ea și nu mai aveam timp să o modific. Era timpul împachetării și nu al retușurilor.

icoana Bianca
În acea seara Dumnezeu mi-a transmis ultima lecție din experiență și cea mai profundă: icoana eram eu, așa neterminată și cu multe părți de retușat. Însă vestea bună era ca timpul meu nu se terminase, că Dumnezeu încă lucrează în mine și în fiecare dintre noi. Acum știu că suntem icoane vii și neterminate dar, în drumul nostru spre Casă, Artistul Suprem nu încetează să ne picteze cu răbdare și iubire.

Bianca Terciu

Exprimaţi-vă opinia