CALEA UCENICULUI (5)

Publicatla 20 noiembrie 2015

BUNAVESTIRE LA MĂNĂSTIRE
CALEA UCENICULUI

 

5. VENIȚI DUPĂ MINE! (Mc 1, 16-20)

 

16Trecând pe lângă Marea Galileii, i-a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari. Isus le-a spus: „Veniți după mine și vă voi face să deveniți pescari de oameni”. 18Lăsând îndată năvoadele, l-au urmat. 19Și, mergând puțin [mai departe], i-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu, și pe Ioan, fratele lui, reparându-și năvoadele în barcă. 20El i-a chemat îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor, Zebedeu, în barcă, împreună cu zilierii lui, s-au dus după el.

 

 

Contextul mesajului

 

’’Veniți după mine! ’’ le spune Isus ucenicilor, este chemarea Regelui, tocmai anunțată. În toate religiile omul îl caută pe Dumnezeu; în creștinism Dumnezeu îl caută pe om. Propunerea lui este directă și personală: el însuși, prin inițiativa iubirii sale, îmi cere să merg după el.

 

’’Și-l urmară’’, este răspunsul și acesta direct și personal și pe care evanghelia îl va dezvolta ca pe un drum după Isus.

 

Cererea sa și răspunsul nostru sunt două elemente constitutive ale credinței, amândouă imediate și nedelegabile. Nimeni nu poate să mă cheme în locul său; nimeni nu poate să răspundă în locul meu. El vine mai întâi să stea cu mine, iar eu merg apoi să stau cu el. Ceilalți îmi pot fi de ajutor sau de mediere; însă credința are loc fără intermediari, în raport direct între mine și el.

Același anunț trebuie să mă poarte la întâlnirea cu el. Astfel, locuitorii Samariei, care l-au cunoscut în modul lor pe Cristos, vor spune: ’’Acum credem nu numai pentru vorbele tale, dar fiindcă noi înșine l-am auzit și știm că acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii’’ (In 4,41).

Marcu vrea să-l poarte pe cititor, și să-i arate concret, ce înseamnă ’’a crede în evanghelie’’. Urmarea necondiționată despre care se vorbește aici, făcută uneori șchiopătând cu ambele picioare (1Reg 18,21), va fi înţeleasă abia la sfârșit, după ce s-a făcut.

 

Drumul începe cu un act de încredere – nu orb ci bine motivat și rațional– în persoana care cheamă şi cere să fie urmată. Pentru cine merge spre libertate, Isus este lumina care luminează noaptea, pentru cine rămâne în robie este nor obscur (Ex 14,19 s). Această chemare activează şi pune în joc, în raport cu Isus, toate facultățile noastre sensibile, intelectuale și morale.

Noi vedem, ascultăm, înțelegem, suntem cuceriți și răspundem ’’lăsând totul’’, ’’urmându-l’’ și ’’mergând după el’’. Resortul acestui dinamism nu poate fi decât ’’marea bucurie’’ (Mt 13,44).

Isus, iubirea absolută, stă înaintea tuturor lucrurilor, afectelor și a vieții însăși. A-l iubi pe el înseamnă intrarea în Împărăție, viața veșnică, realizarea deplină a omului.

 

Isus este Cuvântul lui Dumnezeu făcut carne, care ne luminează ochii și ne înveselește inima. Este norul și stâlpul de foc care conduce spre libertate, este Domnul care mă iubește din toată inima și nu se rușinează să se numească fratele meu (Ev 2,11), pentru a mă învăța arta iubirii (Cânt. Cânt. 8,2).

 

Ucenicul este acela care spune cu Paul: ’’Am fost cucerit de Isus Cristos și de aceea alerg și eu pentru a-l cuceri’’(Fil 3,12). Credința este ureche pentru a-l asculta, ochi pentru a vedea, picioare pentru a-l urma: îl ascultă, îl privește, îl iubește ca să-l urmeze, să-l atingă și să fie cu el.

 

 

Exercițiu

 

 

1. Intru în rugăciune, așa cum s-a arătat în Introducere.

2. Mă reculeg luând aminte la locul descris: țărmul Mării Tiberiadei, pe unde Isus trece în timp ce alții pescuies

3. Cer ceea ce vreau: să nu fiu surd la chemarea Lui. Identificându-mă cu Petru și cu însoțitorii săi, cer să pot răspunde asemenea lor.

4. Trăgând folos, văd, ascult și privesc persoanele: cine sunt, ce spun, ce fac.

 

 

 

De notat:

Merge pe țărmul mării Vino după mine
Vede Lăsați mrejele, barca, tatăl
Cheamă A urma, a veni după

 

 

 

 

 

 

Pasaje utile:

 

– Num 9, 15-23;

– Ps 16, 23;

– Fil 3, 1 urm;

– Mt 13, 44-46.

 

 

––––––––––––––––––––

5

Exprimaţi-vă opinia