0papa francisc refugiati turcia3.07.2015, Roma (Catholica) – În data de 2 iulie 2015 s-a încheiat întâlnirea Episcopilor europeni responsabili cu pastoraţia migranţilor în cadrul Conferinţelor Episcopale din care fac parte. Reuniunea s-a desfăşurat la Vilnius, în Lituania, începând din data de 30 iunie, şi a fost organizată de Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa. În întâlnirea cu tema „Primirea migranţilor: chestiunea educativă”, directorii naţionali responsabili cu pastoraţia migranţilor din ţările europene au fost de acord asupra faptului că în faţa globalizării fenomenului migraţiei, este necesar să se răspundă prin globalizarea solidarităţii şi printr-o fantezie a carităţii, citim în materialul de pe situl Radio Vatican.

Dramele care îi însoţesc astăzi pe cei care doresc să ajungă pe continentul european fac apel la conştiinţa umanităţii. „Migrantul nu este o problemă de rezolvat, un duşman de combătut, un invadator de care să te fereşti”, scriu Episcopii europeni în documentul final al întâlnirii desfăşurate la Vilnius. „Migranţii sunt înainte de toate persoane concrete, cu o demnitate de respectat şi de tutelat. Dacă primirea migranţilor este înainte de toate o obligaţie morală a creştinilor, adevărata problematică pe care o are de înfruntat Biserica din Europa este chestiunea educativă”.

La Vilnius, Episcopii şi directorii naţionali responsabili cu pastoraţia migranţilor în Europa au discutat despre actualele problematici pe care situaţia de urgenţă a imigranţilor o suscită pentru societate şi continent. În cele trei zile de lucrări s-a dezbătut situaţia traficului de persoane şi noile forme de sclavie, comunităţile de migranţi, chestiunea celebrărilor sacramentale şi, totodată, pastoraţia şi vestirea Evangheliei chinezilor prezenţi în Europa.

Exprimaţi-vă opinia