„Oh, nu, predica!” Recunoașteți, de câte ori, cu spirit mai puțin creștin, v-au fugit prin minte aceste cuvinte, atunci când preotul a început predica în timpul Sfintei Liturghii? Acesta nu este doar un gând al multor credincioși, ci și al Sfântului Scaun, care a dorit să reitereze importanța predicii din timpul celebrărilor. Congregația pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor a publicat un „Directoriu omiletic”, un text care dorește să îi ajute pe preoți să recupereze sensul acestei părți atât de importante a funcțiunii liturgice. „Nu este un moment de oratorie, nici un spectacol, cu atât mai puțin un val de acuzații”, a scris L’Osservatore Romano, amintind cuvintele Prefectului Congregației, Cardinalul Robert Sarah: Acesta este un text „care nu se naște fără un motiv, fără un de ce”. Și Benedict al XVI-lea a vorbit despre necesitatea unei predicări care trebuie să fie „artă”, iar Papa Francisc în „Evangelii Gaudium” a subliniat necesitatea acestui „minister important”. predica-plictisitoare

Lungimea. Atât Cardinalul Sarah, cât și secretarul Congregației, Arhiepiscopul Arthur Roche, au insistat pe exigența ca predica să nu fie improvizată, ci pregătită, și că – la fel cum au învățat marii oratori ca Sfântul Ambrozie și Sfântul Leon cel Mare – ea trebuie să fie de ajutor credincioșilor în înțelegerea contextului liturgic în care este înscrisă. Cât ar trebui să fie de lungă? Nu există un cronometru, pentru că, a observat Sarah, „depinde de circumstanțe: în Europa poate 20 de minute ar părea prea mult, iar în Africa nu sunt suficiente. Acolo, oamenii vin de departe pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu. Este important, a notat Roche, ca predica să nu fie plictisitoare”.

Decalogul. Iată sugestiile date preoților (între paranteze, sursa):

1. Predica este pregătită cu grijă și ancorată la o cunoaștere profundă a Sfintei Scripturi, mai ales a Evangheliei (Prop. 19, Sinodul Episcopilor 2005).

2. Nu este un discurs oarecare, ci un discurs inspirat de Cuvântul lui Dumnezeu. Se poate apela la imagini sau la legende pentru a nu-i plictisi pe credincioși. (Card. Sarah, Prefectul Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor).

3. Predica nu este un spectacol de divertisment, ci trebuie să dea sens și fervoare celebrării (Evangelii Gaudium, n. 138).

4. Predica nu poate fi improvizată: dimpotrivă, merită „o perioadă îndelungată de studiu, rugăciune, reflecție și creativitate pastorală” (Evangelii Gaudium, n. 145).

5. Predicarea trebuie să fie pozitivă, deoarece oferă „speranță mereu” și nu ne lasă „prizonieri ai negativismului” (Evangelii Gaudium).

6. Un bun predicator conduce „la înțelegerea a ceea ce iasă din gura lui Dumnezeu, la deschiderea inimilor în fața măririi lui Dumnezeu, la alimentarea credinței, la pregătirea unei comuniuni sacramentale fructuoase cu Cristos”. Este un predicator rău acela care „deși este un mare orator, nu este capabil să provoace aceste efecte” (Mons. Arthur Roche, Secretarul Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor).

7. Predicatorul trebuie să-și organizeze predica, urmând această cale: alegerea a ceea ce trebuie să spună, de ce să spună, în ce mod să spună în fața acestei adunări specifice. Predicile diferă în funcție de celebrare: în timpul Liturghiilor de peste săptămână se recomandă o predică scurtă (Pr. Corrado Maggioni, subsecretarul Congregației).

8. O predică eficientă insuflă în ascultător dorința de cunoaștere sau de re-cunoaștere a lui Dumnezeu, prezentându-L într-un mod direct și clar, nu mototolit sau parțial (Filippo Riva, Oficial al Consiliului Pontifical pentru Comunicații Sociale).

9. O predică eficientă pune în pericol ceea ce „știe deja” ascultătorul (Filippo Riva).

10. Discursul unui preot trebuie să se întrupeze, să mărturisească o atitudine în fața vieții, o poziție umană (Filippo Riva).

Traducere: Liviu Ursu
Sursa: e-communio.ro

Exprimaţi-vă opinia