BUNA VESTIRE ÎNTR-O ISTORISIRE (22)

Publicatla 16 November 2013

BUNA VESTIRE ÎNTR-O ISTORISIRE (22)

BUCURII ȘI NECAZURI ÎN APOSTOLAT

(Autobiografia Sf. Ignațiu, 77-81)

 

 

 

77. După prima sa întoarcere din Flandra, dedică mai mult timp convorbirilor spirituale şi dădea exerciţii aproape în acelaşi timp la trei persoane: lui Peralta, licenţiatului Castro, care era la Sorbona, şi unuia ce provenea din Biscaya, Amador, care era la Sfânta Barbara. Toţi trei se schimbară atât de mult încât dădură săracilor tot ce aveau, chiar şi cărţile. Începură să ceară de pomană prin Paris şi merseră să se adăpostească în spitalul Sfântul Iacob, unde locuise şi Pelerinul, care plecase de acolo din pricinile pomenite mai înainte.

Aceasta iscă mare zarvă în universitate, căci primii doi erau oameni de vază şi foarte cunoscuţi. Imediat spaniolii le declarară război celor doi maeştri, dar, neputându-i îndupleca să se întoarcă la universitate – cu toate că încercară să-i lămurească în fel şi chip -, veniră mai mulţi într-o zi la spital, înarmaţi, şi-i scoaseră de acolo.

78. Ducându-i la universitate, făcură cu ei următoarea înţelegere: cei doi maeştri să-şi ducă mai întâi la capăt studiile şi apoi să-şi urmeze hotărârile.

Licenţiatul Castro merse mai târziu în Spania, predică un timp în Burgos şi deveni călugăr cartuzian în Valencia. Peralta plecă la Ierusalim pe jos, ca pelerin. Dar în Italia fu prins de un căpitan, o rudă de-a sa, care găsi chip de a-l duce la Papa şi făcu în aşa fel ca acesta să-i poruncească să se întoarcă în Spania. Acestea nu s-au petrecut imediat, ci câţiva ani mai târziu.

La Paris, îndeosebi spaniolii murmurau împotriva Pelerinului, iar Maestrul nostru de Govea îl acuza că-i sucise minţile lui Amador, care era din colegiul său. De aceea luă hotărârea, şi o şi spuse, că, prima dată când ar fi venit la Sfânta Barbara, avea să facă astfel încât, să i se dea o „sală”, ca ademenitor de studenţi.

79. Spaniolul cu care locuise Pelerinul la început şi care îi risipise banii – pe care nu i-a mai dat înapoi – porni spre Spania prin Rouen. Aşteptând să se ivească ceva cu care să plece, căzu bolnav. Pelerinul află de starea lui dintr-o scrisoare a acestuia. Dori să meargă să-l viziteze şi să-l ajute, gândindu-se că, într-o asemenea împrejurare, l-ar putea cuceri ca, părăsind lumea, să se consfinţească cu totul slujirii lui Dumnezeu. Pentru a înfăptui aceasta, dorea să facă cele douăzeci şi opt de leghe dintre Paris şi Rouen pe jos, desculţ, fără să mănânce şi fără să bea. Dar, stăruind în rugăciune asupra acestor lucruri, se află foarte temător. În cele din urmă, merse în Biserica Sfântul Dominic unde hotărî să plece în felul în care gîndise şi deja marea teamă că L-ar ispiti pe Dumnezeu se risipi.

A doua zi dimineaţă, în ziua plecării, se sculă devreme şi, începând să se îmbrace, îi veni o teamă atât de mare, încât i se părea că nu izbuteşte să se îmbrace. Deşi simţea împotrivire, ieşi din casă şi din oraş înainte de a se lumina de ziuă. Totuşi teama nu se risipise; ea stărui până la Argenteuil, un castel situat la trei leghe depărtare de Paris pe drumul spre Rouen, unde se află – se zice – haina Domnului nostru. Traversă castelul cu sufletul muncit, dar, în timp ce urca o colină, teama îl părăsi şi îi veniră o mare consolare şi un tărie spirituală, însoţite de atâta bucurie, încât începu să strige în plin câmp şi să vorbească cu Dumnezeu. În acea seară, după paisprezece leghe de mers, a fost găzduit împreună cu un cerşetor sărac într-un spital; a doua zi s-a adăpostit într-o şură, iar a treia zi a ajuns la Rouen. În tot acest timp, nu a băut, nu a mâncat şi a mers desculţ, după cum îşi propusese.

Normandy-Region-Rouen-France-Europe

La Rouen, alină bolnavul şi-l ajută să se îmbarce pentru Spania. Îi dădu şi nişte scrisori, îndreptându-l spre tovarăşii săi din Salamanca, adică spre Calixto, Cáceres şi Artiaga.

80. Pentru că n-am mai pomenit nimic de aceşti tovarăşi, iată ce s-a mai întâmplat cu ei. În timp ce Pelerinul era la Paris, le scria deseori – după cum se înţeleseseră – şi le împărtăşea greutăţile ce le avea în a-i ajuta să vină să studieze şi ei la Paris. Şi-a dat chiar silinţa să-i scrie doamnei Eleonora de Mascarenhas cerându-i să-l ajute pe Calixto cu scrisori către Curtea regelui Portugaliei, pentru a căpăta una dintre bursele pe care regele le dădea pentru studii la Paris. Doamna Eleonora i-a dat lui Calixto scrisori de încredinţare, un catâr pentru călătorie şi ceva bănuţi de cheltuială. Calixto s-a dus la curtea regelui Portugaliei, dar până la urmă n-a mai ajuns la Paris. Întors în Spania, a plecat spre India Împăratului cu o anume femeie duhovnicească. Mai târziu, s-a întors în Spania, dar a plecat din nou în India Împăratului, de unde s-a întors bogat, spre mirarea tuturor celor din Salamanca ce-l cunoscuseră mai înainte.

Cáceres s-a întors în Segovia, oraşul său natal, unde a început să ducă o asemenea viaţă, încât părea că uitase cu desăvârşire de ceea ce-şi propusese mai înainte.

Artiaga a fost făcut comandor. Mai târziu, când Societatea era deja în Roma, el a primit o episcopie în India. I-a scris Pelerinului că ar vrea s-o încredinţeze cuiva din Societate; dar, întrucât răspunsul primit nu a fost cel aşteptat, a plecat în India împăratului după ce a fost făcut episcop. Acolo a murit în împrejurări ciudate: bolnav fiind, avea două clondire de apă pentru a se răcori: unul cu o apă ce i-o dăduse doctorul, celălalt cu otravă. I s-a dat din greşeală otrava, care l-a omorât.

81. Pelerinul se întoarse de la Rouen la Paris şi află că, în urma celor întâmplate cu Castro şi Peralta, se făcuse vâlvă împotriva sa şi că inchizitorul îl căutase. El nu voi să mai aştepte şi se duse să-l caute pe inchizitor. I-a spus că aflase că îl căuta şi că este gata să-i stea la îndemână. Acest inchizitor era Maestrul nostru Ory, călugăr dominican, pe care l-a rugat să facă repede ce are de făcut, deoarece voia să înceapă cursurile de Arte de Sfântul Remi (1 octombrie) şi că dorea să se pună rânduială în această încurcătură, pentru a se putea da cu totul studiilor. Dar inchizitorul nu l-a mai chemat; i-a spus doar că i se vorbise despre el etc.

 

 

PUNCTE PENTRU MEDITAȚIE:

In apostolatul iubirii pe care il face Ignatiu, el continua sa se adapteze cerintelor ce i se cer, cu o profunda incredere in Dumnezeu, ascultand si mereu fiind atent cu el si cei din jur.

1. Vizitarea prietenului. Isi viziteaza prietenul aflat in nevoie, vazandu-l pe Cristos in el.Pentru aceasta pelerinul, ofera jertfa drumul parcus pe jos, descult, desii captat de o oarecare teama, o invinge prin rugaciune, nu imediat, ci cu staruinta in ceea ce face. Cat de staruitori suntem in ceea ce facem? si cat de prezent este Domnul acolo?

2.”în timp ce urca o colină, teama îl părăsi şi îi veniră o mare consolare şi un tărie spirituală, însoţite de atâta bucurie, încât începu să strige în plin câmp şi să vorbească cu Dumnezeu.” Nimic nu poate caracteriza acest fragment mai frumos, precum cuvantul, iubire. Ignatiu iubeste, Iubeste pe Dumnezeu si pe aproapele sau, si pentru asta este si rasplatit, cu ce altceva decat roadele iubirii. Vedem roadele iubirii in viata noastra? si daca da, multumim pentru ele?

3. Constiinta curata. “El nu voi să mai aştepte şi se duse să-l caute pe inchizitor. I-a spus că aflase că îl căuta şi că este gata să-i stea la îndemână.” In aceasta situatie, Pelerinul nu isi cauta scaparea, fiind perfect constient ca nu are nici o vina, ci din contra, merge singur infatisandu-se fara prihana, nevrand sa provoace nici o dilema. Daca Dumnezeu ne-ar lua acuma la El, am putea sta curajosi in fata lui, cu constiinta curata?

Exprimaţi-vă opinia