BUNA VESTIRE ÎNTR-O ISTORISIRE (20A)

Publicatla 30 October 2013

ÎNCHISORILE  DIN  SALAMANCA

(Autobiografia Sf. Ignațiu, 64-66)

(iulie – septembrie 1527)

 

 

 

 

După ce sosi în Salamanca, pe când se ruga într-o biserică, o femeie evlavioasă l-a recunoscut ca făcând parte din Societate, pentru că cei patru tovarăşi ai săi se aflau deja în oraş de câteva zile. Ea l-a întrebat cum îl cheamă şi l-a condus la ei.

Când li se poruncise la Alcalá să se îmbrace ca studenţii, Pelerinul răspunse: “Când ne-aţi poruncit să ne vopsim hainele, am făcut-o; dar acum, nu putem face ceea ce ne cereţi pentru că nu avem cu ce să ne cumpărăm altele.” Atunci vicarul însuşi le-a dat îmbrăcăminte, berete şi toate cele necesare studenţilor. Îmbrăcaţi astfel, au plecat din Alcalá.

În Salamanca, Pelerinul se spovedea la un preot dominican din mănăstirea Sfântul Ştefan. Zece sau douăsprezece zile de la sosirea lui, acest duhovnic îi spuse:

” Preoţii din casă ar dori să vă vorbească.

– Fie, în numele Domnului, răspunse el.

– Ei bine, reluă duhovnicul, va trebui să prânziţi aici duminică, dar vă previn că vor să afle de la voi multe lucruri.”

Veni aşadar duminică împreună cu Calixto. După masă, locţiitorul superiorului – superiorul era plecat – duhovnicul şi un alt preot, după cum cred, merseră împreună cu ei într-o capelă. Locţiitorul, foarte binevoitor, le spuse că aveau o părere bună despre viaţa şi comportamentul lor, că predicau ca şi Apostolii, dar că ar dori să ştie mai multe despre acestea. Apoi îi întrebă ce studii aveau. “Dintre noi toţi, răspunse Pelerinul, eu sunt cel mai şcolit.” Şi enumeră apoi puţinele studii pe care le făcuse, dar mărturisi că nu aveau o temelie solidă.

Locţiitorul întrebă:

– “Păi atunci ce predicaţi ?

– Noi nu predicăm, răspunse Pelerinul; ne mulţumim, de pildă, să vorbim în mod familiar despre cele ale lui Dumnezeu, după masă, cu persoanele care ne-au poftit.

– Dar, reluă călugărul, ce spuneţi despre cele ale lui Dumnezeu? Asta am dori să ştim.

– Noi, spuse Pelerinul, vorbim când despre o virtute sau alta, lăudându-le; când despre un viciu sau altul, înfierându-le.

– Voi nu sunteţi învăţaţi, spuse călugărul, şi vorbiţi despre virtuţi şi vicii; or, nu se poate vorbi despre acestea decât în două feluri: ori prin ştiinţă dobândită, ori prin Duhul Sfânt. Nefiind dar prin ştiinţă dobândită, este deci prin Duhul Sfânt.”

Şi am vrea să ştim ce credeţi că vine de la Duhul Sfânt.

Aici Pelerinul cugetă puţin, căci acest mod de a argumenta nu-i păru bun. După un moment de tăcere, spuse că era inutil să mai discute despre aceste lucruri.

Călugărul stărui: “Astăzi, când ne împresoară atâtea sminteli de-ale lui Erasmus şi de-ale multor altora care înşeală lumea, nu vreţi să ne ziceţi ce învăţaţi pe alţii?”

Pelerinul răspunse: “Părinte, nu voi mai spune nimic despre cele pe care le-am zis, decât înaintea mai marilor mei, care mă pot sili la aceasta.”

Mai înainte, călugărul întrebase de ce Calixto venise îmbrăcat astfel: purta un fel de veşmânt larg şi scurt, o pălărie mare pe cap, un toiag în mână şi nişte cizme până la jumătatea piciorului. Şi întrucât era înalt şi voinic, părea şi mai pocit. Pelerinul îi povesti că fuseseră întemniţaţi în Alcalá, că li se ceruse să se îmbrace ca studenţii şi că tovarăşul său, în timpul caniculei, îi dăduse anteriul unui biet cleric. Atunci călugărul murmură printre dinţi, lăsând să se înţeleagă că răspunsul nu-i era pe plac: “Dragostea începe cu sine”.

Dar să revenim la povestea noastră. Locţiitorul, neputând să mai scoată nimic de la Pelerin, reluă: “Foarte bine, rămâneţi aici şi vom şti noi să vă facem să vorbiţi.”

vitaignati040

Atunci toţi călugării se retraseră cu o oarecare grabă. Pelerinul întrebă dacă trebuia să rămână în capelă sau în altă parte şi locţiitorul îi răspunse: “În capelă”. Călugării au închis atunci toate uşile şi se pare că au luat legătura cu judecătorii. Cu toate acestea, cei doi rămaseră trei zile în mănăstire fără să li se spună ceva din partea judecătorilor. Luau masa în trapeză cu călugării, iar camera lor era aproape mereu plină de călugări ce veneau să-i vadă. Pelerinul vorbea despre cele obişnuite; prin urmare, se iscă între călugări o oarecare dezbinare, mulţi dintre ei arătându-se mişcaţi.

 

 

 

  • Continuarea prizonieratului: Ultima dată pelerinul se afla întemnițat la Alcala, de unde, eliberat fiind este trimis la Salamanca. Am auzit însă că și aici, chiar dacă se află în mănăstire, este ținut tot sub forma unui prizonierat, mai puțin dur. Am zice noi astăzi un soi de ,,arest la domiciliu’’ de câteva zile, așteptând un verdict din partea judecătorilor. Este ,,în lanțuri pentru Domnul și Evanghelie’’ asemenea sf. Pavel.  — Eu pentru cine sunt în lanțuri?

 

  • Societate: Este interesant de observat faptul că aici Ignațiu, pt prima dată în autobiografie, folosește termenul pe Societate pentru a desemna acel grup de prieteni care îi împărtășeau idealurile. Începe deci să prindă contur ceea ce mai târziu va fi cunoscut sub denumirea de Societatea lui Isus (SJ).  — Care e rolul meu în comunitatea din care fac parte?

 

  • Fervoarea: Pelerinul păstrează același stil spiritual de mai înainte: ajungând într-un loc nou se cufundă în rugăciune, se spovedește, face totul ,,în numele Domnului’’ (carismă specifică spiritualității ignațiene), trăiește după exemplul primei comunități creștine:  a apostolilor. — Păstrez obiceiurile bune și cum mă motivează ele?

 

  • Studiile: Revine vechea problemă a studiilor (vezi recapitularea de săpt trecută) și problemele pe care aceasta le comportă. Deși călugărul recunoaște că ei vorbesc ,,de la Duhul Sfânt’’, situația lor este pusă în dificultate, este chestionată. — Râvnesc la o cunoaștere mai mare, pentru a-i putea ajuta și pe alții?

 

  • Discernământul: Ignațiu refuză să dea explicații, după ce ,,cugetă puțin’’- se recunoaște aici aceeași veche amprentă a discernământului ignațian cu care ne-am întâlnit de-a lungul autobiografiei. — Cum deosebesc spiritele?

 

  • Supunerea: Ne amintim din recapitulare problema ascultării de superiori cu care Pelerinul s-a confruntat și din cauza căreia a și pătimit. Îl vedem aici mult mai înțelept, refuzând să dea explicații altora decât ,,mai marilor’’. În acest sens îl putem compara cu un copil care ajunge încet încet la maturitate, conștientinzând nu doar necesitatea ascultării de superiori, dar și binele care decurge din aceasta. — Cine sunt mai marii mei și cum mă supun lor?

 

  • Sărăcia este și ea expusă aici, mai ales în persoana lui Calixto și la început, în problema hainelor. Dezlipirea de cele lumești este semn vizibil pentru cei ai lui Ignațiu. — Eu cum trăiesc sărăcia: ca o fericire sau ca un blestem?

 

  • Formare continuă: Răspunsul călugărului este unul bun și vine ca un reminder, ca o aducere aminte pentru vechile scrupule despre care am auzit deja la primele întâlniri. Subliniind aceasta, probabil Ignațiu dorește să ne transmită mesajul că încă este pe drumul de perfecționare și învață din toate situațiile în care se află. — Înaintez sau stagnez în drumul meu spiritual și intelectual?

 

Inspirația divină: Se recunoaște darul Duhului Sfânt din nou, întrucât mulți călugări se simt atrași de învățătura lor și vin la el și la tovarășii lui pentru a-i asculta și pentru a discuta și dezbate: ,, prin urmare, se iscă între călugări o oarecare dezbinare, mulţi dintre ei arătându-se mişcaţi.’’ – Îi cer lui Isus să-l trimită pe Spiritul Sfânt asupra mea, ca viața să-mi fie toată o mișcare în Dumnezeu, conform voinței lui sfinte.

Exprimaţi-vă opinia