BUNA VESTIRE ÎNTR-O ISTORISIRE (13)
ÎMBARCAREA ŞI TRAVERSAREA
(Autobiografia Sf. Ignațiu, 42-44)
42. La sosirea lor, străjerii veneţieni veniră la barcă pentru a-i cerceta pe toţi, unul câte unul, numai pe el trecură cu vederea. În Veneţia, trăi din pomeni şi dormi în piaţa San Marco. Nu voi cu nici un chip să meargă în palatul trimisului împăratului şi nici nu se osteni prea mult să caute un mijloc pentru a trece marea. Avea în suflet siguranţa că Dumnezeu îi va oferi o cale de a ajunge la Ierusalim şi aceasta îl întărea atât de mult, încât nici fricile care îi erau strecurate în suflet şi nici piedicile de care i se vorbea nu-l puteau face să se îndoiască.
Într-o zi, un spaniol bogat îl întrebă ce face şi încotro dorea să meargă. Aflând ce avea de gând, îl luă să mănânce la el şi-l găzdui câteva zile, până când totul fu gata pentru plecare. Încă din Manresa, Pelerinul avea obiceiul ca, atunci când mânca împreună cu alţii, să nu vorbească deloc la masă; dacă era cazul, dădea răspunsuri scurte. Asculta însă ce se vorbea şi reţinea câte ceva care să-i dea prilejul de a vorbi despre Dumnezeu, ceea ce şi făcea imediat după masă.
43. Acesta fu temeiul pentru care gazda şi întreaga sa familie se legară atât de mult de el, încât voiră să-l ţină şi chiar să-l silească să rămână la ei.
Tot gazda l-a condus la dogele Veneţiei pentru a vorbi cu el; anume, îl ajută să intre şi să se înfăţişeze înaintea acestuia. Dogele, după ce-l ascultă, porunci să fie îmbarcat în corabia guvernatorilor, care se îndrepta spre Cipru.
Deşi în acel an veniseră mulţi pelerini pentru Ierusalim, cea mai mare parte se înapoiaseră în ţinuturile lor din pricina faptului că turcii luaseră Insula Rodos.
Cu toate acestea, treisprezece dintre ei se aflau pe corabia pelerinilor, care plecă prima. Mai rămâneau opt sau nouă pentru corabia guvernatorilor. Aceasta dădea să plece când Pelerinul nostru fu cuprins de o febră mare care-l chinui câteva zile, apoi îl lăsă. Corabia pleca chiar în ziua în care el luase un leac. Gazdele lui îl întrebară pe doctor dacă se putea îmbarca pentru Ierusalim; el răspunse că, dacă voia să fie înmormântat acolo, putea să o facă fără grijă. Urcă totuşi în corabie şi plecă în aceeaşi zi. Vărsă de mai multe ori, încât se simţi foarte uşurat şi începu să se însănătoşească. Pe corabie se făceau la vedere tot felul de murdării şi mârşăvii pe care el le înfiera cu străşnicie.
44. Spaniolii care călătoreau cu el îl sfătuiră să tacă, deoarece marinarii aveau de gând să-l părăsească pe vreo insulă. Dar Îi plăcu Domnului nostru ca ei să ajungă repede în Cipru, unde coborând de pe corabie, merseră pe jos spre un alt port numit Salinele, la o depărtare de zece leghe. Urcară pe corabia pelerinilor, şi nici acum nu-şi luă alte merinde decât nădejdea în Dumnezeu, aşa cum făcuse şi mai înainte. În tot acest timp, Domnul nostru îi apăru deseori, ceea ce îi dădu consolare şi tărie. Mai mult, i se părea că vede un obiect rotund şi mare, ca de aur, iar acesta i s-a înfăţişat de la plecarea din Cipru până la sosirea la Jaffa.
Puncte de meditație
1 – “Avea în suflet siguranţa că Dumnezeu îi va oferi o cale de a ajunge la Ierusalim “
De câte ori nu ne dăm seama că Domnul ne oferă în drumul spre casă (Împărăția Cerurilor) o siguranță anume, că El ne va susține în drumul nostru, orice ar fi, cu condiția să ne punem încrederea în El.
2 – “Asculta însă ce se vorbea şi reţinea câte ceva care să-i dea prilejul de a vorbi despre Dumnezeu, ceea ce şi făcea imediat după masă.”
Ca și creștini, de câte ori nu am vorbit cu bucurie despre Dumnezeu, astfel încât cei ce ne ascultă să vadă în noi acea bucurie pe care ne-o dă Domnul, încât să fim o mărturie.
3 – “Gazdele lui îl întrebară pe doctor dacă se putea îmbarca pentru Ierusalim; el răspunse că, dacă voia să fie înmormântat acolo, putea să o facă fără grijă. Urcă totuşi în corabie şi plecă în aceeaşi zi.”
În viața noastră, pe drumul nostru, putem întâlni situații care să ne pună la pământ chiar în cele mai nepotrivite momente. Deși Domnul ne poate asigura o soluție, nu întotdeaun o urmăm cu foarte mare încredere în El, ci mai degrabă cu nechibzuință, fără a face o alegere conștientă. De aceea, ne întrebăm asemenea lui Ignațiu, cât de chibzuiți putem fi în alegerile noastre făcute cu El?
4 – “În tot acest timp, Domnul nostru îi apăru deseori, ceea ce îi dădu consolare şi tărie.”
Se poate observa că pe parcursul drumului, Domnul apare de nenumărate ori, dându-i consolare. Oare de ce?
Ignațiu nu putea avea o așa mare încredere în Domnul decât prin două moduri: rugăciunea continua și legătura foarte strânsă cu Dumnezeu, o relație foarte personală. Astfel, Domnul îi asigura toate cele trebuincioase.
De câte ori ne simțim abandonați și avem impresia că Domnul nu ne mai răspunde, deși îl rugăm?
Să ne întrebăm.
Cât de strânsă este relația mea cu Isus, astfel încât să-I pot vorbi ca unui prieten care, nu numai că e mereu cu mine, dar mă și ajută. Astfel, pe drumul vrut de Tatăl, Isus merge cu noi, căutând să formăm o fraternitate bazată pe încredere și speranță, asigurându-ne cu binecuvântarea sa, nu un drum ușor, dar un drum plin de speranță.
