Eram deja pregătiţi pentru o vară itinerantă, iar cortul ce avea să ne fie capelă trebuia folosit. O sală de 7×3,5 m este un loc bun de întâlnire. Astfel a apărut, aproape de scena la care s-au celebrat liturghiile şi au avut loc alte programe cortul cu titlul primitor ca un han de pe vremuri: „La Iezuiţi”. Loc de trecere şi de popas pentru a sta de vorbă cu noi, cei ce stăteam acolo pentru a-i primi pe cei curioşi. Loc de luat masa împreună cu tinerii ce au venit la Iaşi de la Magis. Apoi, alte întâlniri ce au generat altele şi apoi altele, înapoi la cort cu ocazia conferinţelor ţinute de iezuiţi în sălile universităţii: conferinţă despre artă şi întâlnirea cu Dumnezeu şi o alta despre iezuiţi şi spiritualitate ignaţiană.

Ocazia de a sluji ascultând spovezile ne-a dat posibilitatea de a avea o viziune mai amplă asupra nevoilor tinerilor adunaţi acolo: sete de o spiritualitate consistentă şi adâncă, nevoia de a fi ascultaţi de preoţi deschişi şi nemarţiali, nevoia de a se simţi primiţi aşa cum sunt, cu ingratitudinile vârstei de o Biserică la care ţin din suflet şi faţă de care îşi definesc identitatea, dorinţa de a sluji în lume şi în Biserică, ajutaţi fiind să-şi găsească menirea în lumea aceasta disipantă… Un ghem de nevoi într-un imens reactor de energie. Biserica are nevoie de ei şi ei de Biserică… Ei sunt de preţuit ca fiind prezentul şi viitorul ei. De privit şi îngrijit cu dragoste de părinţi…

Exprimaţi-vă opinia